Profesorul Cristian Spulber, la 93 de ani. "Respectul oamenilor este cea mai mare bucurie pe care o poți avea"

Viața profesorului Cristian Spulber poate fi oricând subiectul unui film sau al unui roman de mare succes. Cristian Spulber s-a născut pe 20 mai 1926 în satul Durostor, comuna Popina, în Cadrilater (partea de sud a Dobrogei, cedată Bulgariei în 1940). A fost al treilea copil din cei șase ai familiei, tatăl său - care luptase pe front în primul război mondial, fiind învățător și cel care a construit școala din Durostor. În anul 1933, tatăl profesorului Spulber a vrut să candideze pentru un loc în Parlament, dar a fost împușcat mortal la comanda prefectului din acea vreme. La numai un an distanță a murit și mama sa, astfel încât copiii au fost nevoiți să se împrăștie prin țară. După cedarea Cadrilaterului, Cristian Spulber a ajuns la Craiova, cu unchiul care îl creștea. A terminat Școala Normală, devenind învățător, la fel ca părintele său, apoi a absolvit Colegiul Național "Carol I" din Craiova, în anul 1947. S-a înscris la Facultatea de Filologie - Istorie, dar în anul următor este arestat, fiind acuzat de delict de uneltire contra ordinii sociale, pentru că făcuse parte dintr-o organizație anticomunistă condusă de Radu Ciuceanu. A fost condamnat și a ispășit doi ani de închisoare, după eliberare venind în Prahova. Și din 1950 este câmpinean. De când a venit la Câmpina, viața lui Cristian Spulber s-a schimbat radical. S-a căsătorit, a devenit profesor, fiind iubit și respectat de generații și generații întregi de câmpineni și nu numai. Ne povestea, deunăzi, că a avut bucuria să fie profesor chiar mai multor generații din aceeași familie...

Cu spiritul încă tânăr, cu minte vioaie, având mereu un aforism în latină la îndemână pentru aproape orice situație, este o încântare să stai de vorbă cu minunatul om și dascăș Cristian Spulber. 
Am vrut să aflăm mai întâi cum era Câmpina în anii '50, atunci când soarta l-a adus pe aceste meleaguri. "Era un târg, care resimțea încă puternic efectele războiului. Nu erau toate străzile asfaltate, parcă și oamenii erau apăsați, triști, suferind încă după ororile războiului. S-a mers ani în șir într-un soi de inerție, apoi a urmat cutremurul din 1977, care a pus la pământ o mare parte a centrului, după care orașul parcă a renăscut. Au apărut construcții noi, s-au creat spații verzi și vreau să vă spun că îmi place foarte mult așa cum arată Câmpina astăzi. Și le spun tuturor celor cu care am ocazia să discut în afara orașului cât de frumos este la Câmpina".
Am vrut să mai aflăm de la profesorul Spulber ce ar schimba la viața sa dacă ar trebui să o ia de la capăt. A plecat ochii, s-a întristat puțin, a oftat și a spus: "Nimeni pe lumea asta nu ar trebui să știe ce înseamnă să fii orfan. Pierderea tatălui meu în acele circumstanțe groaznice ale anilor '30, apoi și pierderea mamei, au fost cele care m-au marcat cel mai mult și dacă ar exista această posibilitate miraculoasă de a-mi retrăi viața, ceea ce aș vrea să schimb ar fi să îi am pe părinți aproape cât mai mult timp..."
Politica? "Nici nu vreau să aud de politică. Despre ce politică aș putea vorbi eu, când liberalii mi-au asasinat tatăl, am trăit vremurile groaznice ale asasinatelor politice - Iorga și toți ceilalți uciși de legionari, apoi comuniștii m-au băgat la închisoare. Așa că... nici nu vreau să aud de politică".
Care este cea mai mare bucurie a unui om ajuns la 93 de ani? "În fiecare zi în care sunt în Câmpina fac un drum, același drum... La cimitir, acolo unde este înmormântată fata mea. Nu o fac din snobism, ci pentru că folosesc acest prilej pentru a face mișcare. Iar bucuria mea cea mai mare este să mă întâlnesc cu foști colegi, tot mai puțini, din păcate, dar mai ales cu foști elevi. Ei bine, bucuria mea este dublă, pe de o parte pentru că aproape în toate cazurile îmi aduc exact aminte nume, chiar și promoție, iar pe de altă parte și pentru respectul pe care mi-l arată. Respectul oamenilor este cea mai mare bucurie pe care o poate avea un om".
Discuția a fost mai lungă, amintirile depănate au fost multe. Unele cu lacrimi de durere, altele cu lacrimi de bucurie. V-am redat doar o mică parte a întâlnirii noastre cu Cristian Spulber, unul dintre cei mai minunați și buni oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Ne bucurăm că facem parte dintre cei în fața cărora profesorul Spulber își deschide ușa și sufletul. 
La mulți ani, domnule profesor!