CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://www.soceram.ro/

Un medic nou la SanConfind - Cristian Oana, ortoped pediatru cu 20 de ani de experiență

- Sănătate -

Un medic nou la SanConfind - Cristian Oana, ortoped pediatru cu 20 de ani de experiență

Ortopedia SanConfind își continuă dezvoltarea și va avea, în curând, și o ramură pediatrică. Doctorul Cristian Oana, ortoped pediatru cu o bogată experiență profesională, va semna în următoarele zile un contract de colaborare cu Centrul Medical SanConfind. Cristian Oana va acorda consultații și îngrijiri copiilor cu probleme ortopedice la cabinetul de specialitate al Policlinicii SanConfind din Poiana Câmpina. De altfel, domnul doctor are un site personal bine conceput, denumit ortopedie-pediatrica.ro, în care sunt articole despre principalele afecțiuni ortopedice la copii, în special, la bebeluși. Vă prezentăm în continuare un scurt interviu cu noul medic al SanConfind.

Vă rugăm să ne spuneți, pentru început, câteva cuvinte despre cariera dvs. profesională.

Sunt ortoped pediatru de 20 de ani. Am studiat în rezidențiat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, parcurgând însă stagii și la Spitalul ”Foișor” și Spitalul Universitar din București. Am competență în ecografia aparatului locomotor, iar acest lucru mă ajută în diagnosticul displaziei de șold la nou-născut. Colaborarea mea cu Policlinica SanConfind va fi reprezentată, în mare măsură, de consultațiile dedicate bebelușilor și copiilor, cu realizarea unor ecografii de șold. Aceste investigații sunt absolut necesare pentru nou-născuți, având în vedere că malformațiile la nivelul articulației șoldului sunt prezente la aproape 5% dintre micuți. Nedepistate la timp, afecțiunile respective pot duce la apariția luxației congenitale de șold, care se poate transforma, pe termen lung, într-un handicap pe viață. Precizez că ecografia de șold este singura modalitate imagistică pentru depistarea precoce a luxației congenitale de șold, a displaziei de dezvoltare a șoldului la nou-născuți și sugari.

Care considerați că ar fi cea mai bună abordare în relația medic-pacient?

Încă din facultate, profesorii noștri ne-au atras atenția că, oricât de ușor ți-ar părea un abord sau o intervenție chirurgicală, sunt variante în care descoperi intraoperator că lucrurile nu stau chiar așa. Pacientul din fața ta trebuie tratat cu respect, pentru că el și-a pus sănătatea în mâinile tale. Nu îți permiți să fii superficial, oricât de banal sau des întâlnit este diagnosticul pe care l-ai pus, ori intervenția pe care o faci. Pentru doctor, pacientul este unic. Experiența ta poate fi înșelătoare, dar momentul prezent nu ai voie să-l ratezi. Puțini înțeleg, de fapt, presiunea pe care o pune un chirurg pe el însuși în timpul unei intervenții. Pentru fiecare moment al operației este o pregătire în spate legată strict de pacientul din fața ta (revezi diagnosticul diferențiat, revezi abordul, intervenția și variantele anatomice). Ceea ce pare din exterior o rutină este, de fapt, o muncă intensă.

Având în vedere că segmentele osoase și articulațiile sunt mai mici și mai firave la copii decât la adulți, se poate spune că ortopedia pediatrică este mai dificilă decât ortopedia destinată adulților?

În meseria mea, există, mai degrabă, principii de tratament adecvate copilului. Fiind în creștere, acesta are, la nivelul oaselor lungi, cartilaje de creștere active de care ții cont în recomandarea și aplicarea tratamentului. Din acest motiv, în cazul fracturilor sunt situații în care se permite o reducere incompletă și un tratament mai puțin agresiv, cu rezultate foarte bune în timp prin capacitatea de remodelare a osului. Există și reversul: atunci când un cartilaj de creștere este distrus, aceasta duce, în timp, la o deformare inexistentă în momentul consultului inițial. Recuperarea este, în general, mai facilă, copiii având o stare generală de sănătate mai bună decât adulții. Procedeele diferă, bineînțeles, în funcție de fiecare în parte.

Cât de importantă este în pediatrie relația medicului cu părinții pacientului?

Este important să găsesc căi de comunicare atât cu pacientul, cât și cu părinții lui. Fiind o specialitate pediatrică, deciziile în ceea ce privește pacientul și complianța la tratament (consensul cu planul terapeutic) sunt legate de părinți. Sunt destule situații în care urmărirea se face pe câțiva ani sau chiar până la sfârșitul creșterii și doar o înțelegere a situației și o comunicare bună vor asigura acest lucru.

Care sunt primele impresii despre Spitalul SanConfind?

La SanConfind, am văzut un spital modern cu oameni deschiși la ideile mele și cu care pot colabora. Pentru mine este important respectul pe care îl porți pacientului. La intrarea în cabinet, îți dorești pacienți cât mai puțin stresați. Serviciile pe care le ofer sunt cu plată, așa că eu pun presiune pe informarea pacientului și pe organizare, pentru a exista cât mai puține semne de întrebare sau nemulțumiri. (P)


02 Jun 2021 19:44 7019 vizualizari


Comentarii






673 vizualizari 04 Jun 2025 16:44 Medicul Vlad Postelnicu de la SanConfind, despre bolile ORL și condițiile pentru operația de amigdale sau polipi

Medicul Vlad Postelnicu de la SanConfind, despre bolile ORL și condițiile pentru operația de amigdale sau polipi

Primăvara tocmai s-a încheiat, însă câteva boli specifice sezonului, printre care gripa, laringita, sinuzita, continuă să mai pună la încercare o parte a populației.

citeste mai mult
1169 vizualizari 16 Apr 2025 07:09 Spitalul SanConfind Poiana Câmpina - 10 ani de existență

Spitalul SanConfind Poiana Câmpina - 10 ani de existență

La 16 aprilie 2015, la Poiana Câmpina se deschidea Spitalul SanConfind. A fost inaugurată atunci Baza de Tratament și Recuperare Medicală, prima structură funcțională a acestei unități care a devenit ulterior cel mai mare spital privat din județul Prahova.

citeste mai mult
1231 vizualizari 19 Dec 2024 21:14 Operație în premieră la SanConfind - rezecția unei tumori renale de 3 kg

Operație în premieră la SanConfind - rezecția unei tumori renale de 3 kg

Conferențiar universitar doctor Sebastian Grădinaru, un medic strălucit și profund devotat meseriei sale, a reușit o nouă premieră pentru chirurgia de la Spitalul SanConfind - rezecția unei tumori de rinichi. Operația reprezintă un succes deplin.

citeste mai mult
2611 vizualizari 12 Dec 2024 20:07 O radiografie a activității Spitalului Municipal Câmpina în anul 2024

O radiografie a activității Spitalului Municipal Câmpina în anul 2024

Despre Spitalul Municipal Câmpina se discută mult... E foarte simplu să stai pe margine și să vorbești, să-ți manifești nemulțumirea. Sigur, sunt multe probleme, sunt puncte nevralgice, sunt așteptări... Am încercat o radiografie a activității acestei unități medicale așa cum s-a văzut din postura șefilor mai multor secții, a asistentului șef, precum și a directorului medical Călin Tiu.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2025 Câmpina TV