
Cei mai mulți spectatori dintre toate evenimentele organizate până acum în cadrul ediției 2023 a Festivalului CâmpinArtelor și Sporturilor au fost vineri, 22 septembrie, în Parcul Regele Mihai I, la concertul susținut de Alin Oprea și formația Talisman.

În dorința de a acoperi un spectru cât mai larg din domeniile artei și sporturilor, toate cu reprezentare în Câmpina, Festivalul CâmpinArtelor și Sporturilor, care are loc în perioada 1 septembrie - 1 octombrie 2023 și este realizat din sponsorizări, a prilejuit duminică, 24 septembrie, în jurul prânzului, pe terenul sintetic de la Căminul Petrol o competiție de orientare sportivă, organizată de clubul OK Silva Câmpina.

Festivalul Afacerilor Locale a ajuns la ediția a doua, fiind organizat de Asociația Câmpina Curată, prin proiectul ”Cumpără de lângă casă”. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 23 septembrie, în Parcul Soceram, din Câmpina, și s-a bucurat de o vreme splendidă.

A doua ediție a Festivalului Afacerilor Locale, eveniment dedicat câmpinenilor și firmelor din oraș, organizat de Asociația Câmpina Curată cu sprijinul grupului de firme Soceram – Neptun, are loc weekend-ul acesta în Parcul Soceram, începând cu ora 10:00.

Unul dintre obiectivele nedeclarate ale primei ediții a Festivalului CâmpinArtelor și Sporturilor a fost acela de a demonstra că există pe plan local talente care pot susține un spectacol foarte reușit, atât cu soliști, cât și cu instrumentiști, cu grupuri vocal-instrumentale, dar și cu ansambluri folclorice de dansuri.

Câteva zeci de bicicliști, dintre care - foarte îmbucurător - mulți copii, s-au aliniat duminică, 17 septembrie, în fața Centrului de Informare și Promovare Turistică din Câmpina pentru un marș intitulat ”Pedalăm cu zâmbete”.

Terenul sintetic de fotbal de la Căminul Petrol a fost duminică dimineață gazda competiției de fotbal din cadrul Festivalului CâmpinArtelor și Sporturilor, eveniment care are loc în perioada 1 septembrie - 1 octombrie 2023 și care este finanțat din sponsorizări.

Week-end-ul 22-24 septembrie 2023 aduce noi și interesante acțiuni programate în cadrul Festivalului CâmpinArtelor și Sporturilor, care se derulează în perioada 1 septembrie - 1 octombrie 2023 și este realizat exclusiv din sponsorizări.

Câmpina și Cimișlia sunt localități înfrățite încă din anul 2015. Asemeni municipiului Cahul, o altă localitate din Republica Moldova cu care Câmpina s-a înfrățit, și Cimișliei i-a fost dedicată o seară specială în cadrul Festivalului CâmpinArtelor și Sporturilor 2023. Iar Cimișlia ne-a arătat, timp de aproape două ore, ce înseamnă autenticitate, tradiție populară, talent.

Ziua Europeană a Patrimoniului a fost sărbătorită pe întreg continentul sâmbătă, 16 septembrie 2023. Câmpina s-a aliniat pentru prima dată acestei sărbători, evenimentul fiind marcat la Muzeul Memorial ”B.P. Hasdeu”.