
Primăria Câmpina anunță că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Străzii Bobâlna, lucrări care presupun reabilitarea trotuarelor și carosabilului până la stratul de uzură. "În aceste condiții, rugăm cetățenii cu domiciliul pe Strada Bobâlna, persoanele juridice, dar și furnizorii de utilități, să se organizeze pentru execuția lucrărilor de introducere, înlocuire sau reparații la rețele, cât mai repede posibil", se menționează în comunicatul remis de Primărie.

La rectificarea bugetară supusă aprobării Consiliului Local Câmpina, în ședința de joi seară, unul dintre puncte viza suplimentarea cu 70.000 lei a sumei alocate spectacolului de Revelion și focului de artificii aferent. Proiectul nu a fost, însă, aprobat, consilierii PSD și ALDE abținându-se la vot, iar de la PNL și PMP au fost doar 8 voturi, în condițiile în care doi consilieri au absentat. Discuția legată de Revelion a fost, totuși, interesantă.
În această dimineață, la sediul Primăriei comunei Șotrile au descins procuroriii de la DIICOT Prahova, care au efectuat percheziții într-un dosar de șantaj, act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Suspectul din acest dosar este chiar primarul comunei Șotrile, Bogdan Davidescu.

În această dimineață, pe DN1, între localitățile Cornu și Băicoi, Poliția și RAR desfășoară o acțiune rutieră, axată în principal pe combaterea excesului de viteză.

UPDATE - Incendiul a fost lichidat, iar cauza preliminară stabilită este un scurt-circuit la rețeaua electrică a imobilului.
Pompierii militari au fost sesizați, în jurul orei 16.50, că în comuna Provița de Jos, a izbucnit un incendiu la o casă particulară. Două echipaje de la Detașamentul Câmpina, cu autospeciale cu apă și spumă, s-au deplasat la fața locului, acționând pentru stingerea incendiului.

Pe 25 octombrie 2018, adică mâine, expiră prelungirea... prelungirii termenului de execuție a lucrărilor de modernizare a Parcului de la Soldat din municipiul Câmpina. O investiție pe care o urmărim cu multă atenție încă de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, în data de 24 aprilie 2018. Este pentru a treia oară când putem folosi expresia "trebuia să fie gata, dar nu e" și cu siguranță nu se bucură nimeni de această situație.

Pe 28 octombrie 2018, de la ora 13.00, Asociația Eco Natura Comunității Băicoi va organiza o acțiune de protest împotriva poluării aerului cu hidrogen sulfurat și alte substanțe toxice cu efect nociv asupra sănătății locuitorilor. Va fi un protest pașnic, apolitic, un protest autorizat și susținut de administrația locală, care se va desfășura în zona blocurilor din Cartierul Liliești, după cum ne-au precizat reprezentanții asociației menționate.

În primele trei trimestre ale acestui an, suma încasată la bugetul municipiului Câmpina, din taxe și impozite locale, se ridică la 18.488.167 lei. Este vorba despre taxe și impozite plătite atât de populație, cât și de agenții economici, până la al doilea termen scadent - 30 septembrie 2018.

Se vorbește de mai multă vreme despre deschiderea unui magazin Profi în Câmpina, iar prima locație avută în vedere a fost chiar sediul RomTelecom din centrul municipiului, pentru care se făcuseră deja demersurile necesare. Asta, în vara anului trecut. Apoi lucrurile trenau, existau complicații legate de aprovizionare, de spațiile verzi din jurul clădirii, pentru ca, într-un final, să fie aleasă o altă locație. Este vorba despre un spațiu în Cartierul Turnătorie, pe Strada Ecaterina Teodoroiu, nr.17.

Cele trei locuri de joacă pentru copii, unde vor fi instalate echipamente noi, sunt: cel de pe Bulevardul Carol I (la bazin), cel de pe Strada Rezervoarelor și cel de pe Strada Progresului. Procedura de achiziție publică s-a finalizat săptămâna trecută, contractul de furnizare a echipamentelor pentru locurile de joacă fiind câștigat de societatea Lavitex Prod SRL Breaza, cu prețul de 167.740 lei fără TVA.