Consiliul Local Câmpina a aprobat pentru a patra oară, în ședința din 31 august 2017, indicatorii tehnico-economici în vederea modernizării Parcului de la Soldat. Patru proiecte în decurs de un an. Cu câteva zile înaintea ședinței, noi am scris despre această situație și atrăgeam atenția asupra faptului că, pe lângă creșterea sumei alocate investiției, a crescut din nou și suprafața parcului, conform proiectului de hotărâre, fără să fie menționată vreo explicație.
Biserica va avea hramurile Sfântul Andrei și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și va fi construită pe un teren donat Bisericii Ortodoxe Române de Ioan Simion, președintele Confind Câmpina. Acest teren este situat la intersecția străzilor Beiuș cu Bistriței.
O veste extraordinară pentru candidații la Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina, cei care luni încep examenul de admitere. Numărul locurilor scoase la concurs s-a dublat, lucru pe care ni l-a confirmat directorul instituției, comisar șef Vasile Tache.
V-am prezentat în urmă cu aproape trei luni situația celor 18 familii care locuiesc lângă fosta fabrică de cherestea "21 Decembrie" și care din octombrie 2016 nu mai au apă potabilă. Poate vă amintiți povestea acestor oameni, în total aproape 50 de suflete, pe lângă casele cărora, paradoxal, trec trei conducte de apă, dar ei așteaptă să plouă sau își cară apă cu bidoanele din oraș, de la rude și prieteni.
În curând, Caracalul va fi invidios pe Câmpina pentru că-i fură "renumele". Cea mai recentă ispravă a administrației locale este realizarea unui teren multifuncțional de sport, dar care, la final, a ieșit unifuncțional.
La inițiativa noului comandat al Poliției Municipale, comisar șef Iulian Stanciu, între Poliția Municipală și Poliția Locală Câmpina a fost încheiat un protocol de colaborare care prevede că, din luna septembrie 2017, agenții celor două instituții vor patrula împreună. Practic, vor exista patrule mixte, care vor lucra în trei schimburi, 24 de ore din 24.
Pentru că a funcționat foarte bine în cazul înmatriculărilor auto, Prefectura Prahova a decis să aplice metoda programărilor exclusiv online și pentru eliberarea autorizațiilor provizorii de circulație, dar și pentru preschimbarea permisului de conducere. Această măsură se aplică de astăzi, 1 septembrie 2017, pentru programări începând cu luni, 4 septembrie.
Miercuri, 30 august, a avut loc cea de-a doua întâlnire cu cititorii, organizată de Campinatv.ro. De această dată s-a aflat alături de noi și un reprezentant al Poliției Municipale și mulțumim conducerii acestei instituții că a răspuns invitației noastre, lucru pe care alte instituții publice nu l-au făcut.
Guvernul României a emis o hotărâre prin care transferă în domeniul public al orașului Breaza întreaga platformă a fostei uzine Hidrojet (terenuri și clădiri) în vederea realizării unui parc industrial. Este vorba despre mai multe hale și depozite și un teren în suprafață totală de 58.911 mp. Potrivit Hotărârii de Guvern 587/2017, publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial, valoarea de inventar a acestor bunuri se ridică la 15.226.745 lei.
Drumul Județean 101P de la Poiana Câmpina spre Măgureni a fost închis circulației pentru realizarea unor lucrări. Termenul de execuție este de două luni. Cei mai afectați sunt locuitorii satului Bobolia, care ar fi putut ajunge acasă din Câmpina, pe DN1, apoi pe la Florești. Din fericire, Primăria Poiana Câmpina a găsit o soluție și a amenajat un drum pe lângă albia râului Prahova.