Tai Chi Chuan este una dintre cele mai eficiente arte marțiale interne, recunoscută în același timp pentru efectele sale benefice asupra sănătății și longevității practicanților. Este și o formă de meditație în mișcare, practicantul încercând să fie mereu conștient de corpul său și de mediul înconjurător, conducând mișcarea cu mâna într-o stare de relaxare.
Reprezentanții Asociației "Câmpina Civică" au fost joi, 9 mai, la Șotrile, unde au donat mai multe cărți școlii din localitate. Membrii asociației au fost întâmpinați de directorul instituției, prof. Sabina Anca, și de fostul director al școlii, prof. Maria Dobrescu, acestea adresând mulțumiri pentru donație.
Viziunea "Educația ne unește", propusă de ministrul Ecaterina Andronescu și care va sta la baza viitoarei legi a învățământului, trebuie dezbătută în toate școlile din țară cu cadrele didactice, reprezentanții părinților și ai elevilor, membrii Consiliilor de Administrație. Apoi se va face o raportare la Inspectoratul Școlar Județean și la Ministerul Educației cu privire la desfășurarea întâlnirii, concluziile discuțiilor, propuneri din partea participanților. O astfel de dezbatere a avut loc miercuri, 8 mai, la Școala Gimnazială "Alexandru Ioan Cuza" din Câmpina, moderatori fiind directorul acestei instituții de învățământ, Manuela Vintilescu, respectiv directorul adjunct Cristina Badea.
Primăria Poiana Câmpina a obținut finanțare europeană pentru un proiect privind dotarea cu mobilier (bănci, scaune, catedre, table etc) și echipament IT a Școlii Gimnaziale "Învățător Ion Mateescu" și a celor două grădinițe din comună. Valoarea totală a proiectului este de 120.290 euro, din care 80.000 euro fonduri europene, iar diferența este asigurată de la bugetul local. Este un proiect derulat prin GAL "Dealurile Sultanului", cu finanțare de la Fondul European de Dezvoltare Regională. Recent, la școala din Poiana Câmpina a ajuns aparatura IT achiziționată în cadrul acestui proiect.
Asociația "Glasul Autismului" din Câmpina este cea care a deschis, în toamna anului trecut, la Casa Tineretului, un centru de terapie destinat copiilor cu autism, proiect derulat în parteneriat cu Fundația Romanian Angel Appeal, o mare parte a fondurilor provenind din sumele strânse la ediția de anul trecut a competiției Câmpina Open MTB - Race for Autism. Acum, asociația a câștigat un alt proiect, care se derulează în perioada aprilie - iunie 2019 și care va include și o serie de acțiuni ce se vor desfășura pe 1 Iunie, de Ziua Copilului.
De la înființarea Asociației "Câmpina Civică", președintele acesteia, Marius Stoica, a fost prezent la aproape toate ședințele Consiliului Local Câmpina și a avut unele intervenții în legătură cu diverse probleme ale localității. După intrarea în vigoare a Regulamentului privind protecția datelor cu caracter personal, pe site-ul Primăriei Câmpina nu au mai fost publicate proiectele care urmau să intre în dezbaterea Consiliului Local, iar ordinea de zi a ședințelor a fost postată, de cele mai multe ori, cu întârziere, uneori chiar și în ziua ședinței, cu o oră-două înainte de începerea acesteia. În aceste condiții, cetățenii nu mai pot afla ce urmează să discute și să aprobe Consiliul Local.
Lipsa locurilor de parcare este o mare problemă în Câmpina, mai ales în zona centrală a localității, iar asta o știm cu toții. Zona Pieței Centrale, mai ales, este foarte aglomerată, uneori de-a dreptul haotică, lucru pe care îl vedem cu toții, îl cunoaștem, îl simțim. Dar trebuie să mai știm un lucru - în Câmpina nu este posibilă rezervarea sau închirierea unui loc de parcare de pe domeniul public. Prin urmare, fie persoană fizică, fie persoană juridică, blocarea unui loc de parcare prin diverse mijloace nu este permisă.
Poliția Municipiului Câmpina a fost sesizată marți, 30 aprilie 2019, că o tânără din localitate a plecat de la domiciliu, în ziua precedentă, fără a se mai întoarce. Fata are 19 ani și se numește Ana Gabriela Chirițescu.
UPDATE - În jurul orei 18.50, traficul a fost reluat complet.
Intersecția DN1 cu drumul județean 720, care face legătura cu comuna Florești, este una dintre zonele în care se produc frecvent accidente rutiere grave, este un punct negru pe harta drumurilor publice din Prahova. Astăzi, 29 aprilie 2019, în jurul orei 17.10, aici a avut loc un nou accident de circulație. Au fost implicate trei autoturisme în care se aflau, în total, 12 persoane printre care doi copii și o femeie însărcinată.
22 Aprilie este Ziua Pământului, este ziua în care, în 1970, s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. La Câmpina, Ziua Pământului a fost sărbătorită în mijlocul naturii, printr-o acțiune de ecologizare a Parcului "Constantin Istrati".