În fiecare an, de la bugetul municipiului Câmpina se alocă o sumă de bani pentru finanțarea, în baza Legii 350/2001, a unor proiecte derulate de asociațiile și fundațiile din municipiu. În anii precedenți se alocau 150.000 lei. Anul acesta, suma a fost redusă la 100.000 lei, iar selecția și evaluarea proiectelor depuse de organizațiile neguvernamentale au avut loc cu destul de multă întâziere, abia la finalul lunii septembrie.
O veste tristă pentru elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național “Nicolae Grigorescu” din Câmpina, dar și pentru toți cei care au cunoscut-o și apreciat-o. Diana Pristavu, profesor de matematică și informatică, a plecat dintre noi la numai 52 de ani, pe care îi împlinise pe 28 aprilie.
În cadrul ședinței de săptămâna trecută, Guvernul a adoptat o hotărâre care prevede majorarea burselor pentru elevi începând din al doilea semestru al acestui an școlar. Este vorba despre majorarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și al bursei sociale. În prezent, cuantumul minim al acestor burse este de 100 lei.
Pentru că tot mai mulți câmpineni se interesează de condițiile în care vor putea primi ajutorul de încălzire pentru sezonul rece 2021 - 2022, Primăria municipiului Câmpina a făcut o serie de precizări pe marginea acestui subiect, pe care le redăm integral.
UPDATE - Trupul neînsuflețit al profesorului Spulber va fi depus luni după-amiază la Biserica Sf. Treime (de la Piață). Înmormântarea va avea loc marți, 5 octombrie, de la ora 12.00. După slujba religioasă, cortegiul funerar va pleca spre Cimitirul Bobâlna.
În această seară, puțin după ora 20.00, profesorul Cristian Spulber a plecat dintre noi. Demn, în liniște, așa cum și-a trăit întreaga viață. O viață extraordinară a unui om de excepție. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Cu toții avem pe listă cel puțin o persoană dragă pentru care cadoul potrivit este greu de găsit. Aniversările nu suportă amânare, iar cadourile nu se pot lăsă așteptate. În plus, în această perioadă, achizițiile au un ritm mai accelerat în mediul digital, dictat de contextul pandemiei. De la slalom în magazine s-a ajuns rapid la comenzile din magazinele online online. Cum poți găși cât mai rapid și de la distanță cadourile potrivite pentru fiecare? Ei bine, există o formulă.
De la 1 octombrie 2021, cei mai buni elevi din clasa a XII-a de la liceele câmpinene primesc “Premiile municipiului Câmpina”. Este al 12-lea an școlar consecutiv când se acordă aceste premii care timp de nouă ani s-au numit “burse de excelență”, pentru ca apoi, din 2019, să li se schimbe denumirea în cea actuală.
600 de copii și tineri care au abandonat cursurile școlare înaintea de absolvirea învățământului obligatoriu au o a doua șansă să-și poată continua cursurile în cadrul unui proiect derulat cu fonduri europene în valoare de 9.466.205,37 lei, adică aproximativ două milioane euro.
Asociația Ateliere Fără Frontiere a anunțat lista laureaților pentru ediția 2021 a proiectului ”Dăm Click pe România” și adaugă astfel 110 școli, organizații non-guvernamentale și instituții sociale la numărul de structuri beneficiare de calculatoare recondiționate în atelierul educlick.
La Câmpina va avea loc miercuri, 29 septembrie 2021, un eveniment de informare pentru părinți, organizat de Asociația GEYC în cadrul proiectului DIVERSE, finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene. Gazda evenimentului va fi Georgiana Moldoveanu, profesor la Colegiul Național "Nicolae Grigorescu". Este vorba despre o întâlnire cu participare fizică, la Jolly Club din Câmpina (Calea Doftanei nr. 72, peste drum de poarta principală a fostei rafinării).