
Administrația locală câmpineană, prin intermediul Bibliotecii Municipale 'Dr. C.I. Istrati', organizează un concurs de desene și eseuri având ca temă 'România, țara mea iubită'. Concursul este structurat pe categorii de vârstă și se adresează tuturor elevilor de la unitățile de învățământ din municipiu, de la clasa 0 până la clasa a XII-a.

Pe rolul Secției Civile din cadrul Judecătoriei Câmpina există două dosare în care părțile implicate sunt Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor și societatea Rotalic SRL. Practic, RADEF a dat în judecată firma în cauză o dată pentru recuperarea chiriei restante și o dată pentru încetarea contractului de locațiune.

La Biroul Electoral de Circumscripție nr.31 Prahova (Biroul Electoral Județean) a avut loc astăzi tragerea la sorți a ordinii pe buletinele de vot pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. La tragerea la sorți au intrat mai întâi partidele parlamentare, apoi partidele neparlamentare și alianțele politice/electorale, minoritățile naționale, iar la final - candidații independenți.

Joi, 10 noiembrie și vineri, 11 noiembrie, în intervalul orar 8.00-14.00, dr. Eugenia Grumezescu va acorda consultații de pediatrie și neonatologie la cabinetul deschis de SanConfind în incinta 'Casei cu lei' din centrul municipiului Câmpina.

Anunțurile ne sunt trimise de firmele și instituțiile publice care doresc să facă angajări. În general, valabilitatea apare la fiecare anunț în parte.

În fiecare an, în perioada 11-12 noiembrie, la Kumanovo (localitate înfrățită cu municipiul Câmpina) se sărbătoresc 'Zilele orașului'. Anul acesta, Kumanovo împlinește 497 de ani de la prima atestare documentară, dar sunt marcați și cei 72 de ani de la eliberarea de sub ocupația Germaniei hitleriste. De altfel, 11 noiembrie este declarată 'Ziua eliberării'.

Alegerile prezidențiale din Statele Unite s-au încheiat. Ultimele secții de vot s-au închis la ora 8.00 (ora României), Alaska fiind ultimul stat american în care s-a votat. A fost o cursă foarte strânsă pentru Casa Albă, Hillary Clinton și Donald Trump mergând, practic, umăr la umăr. Potrivit rezultatelor parțiale, cu 278 electori federali (față de 259 ai lui Hillary Clinton), candidatul republican Donald Trump este noul președinte al SUA. Democrații și-au recunoscut înfrângerea.

Eczemele sunt afecțiuni ale pielii și pot apărea la orice vârstă. Sunt persistente, dureroase, inconfortabile. 'În mod cert, calitatea vieții pacientului este afectată de aceste inflamări ale pielii, iar eu le recomand pacienților să se prezinte la medic', a afirmat dr. Viorica Marinescu, medic primar dermato-venerologie în cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament MEDIS Câmpina.

Eveniment inedit marţi, 8 noiembrie, la Colegiul Tehnic 'Constantin Istrati' din Câmpina, acolo unde a avut loc premiera unui scurt-metraj realizat chiar de elevi ai acestei unităţi de învăţământ. Intitulat 'Prejudecata', acest scurt-metraj a fost realizat pentru a marca 'Ziua Toleranţei' şi va rula la Festivalul de Film de la Baia Mare.

Memorialul 'Mihai Pastor' a ajuns la ediţia a 22-a, fiind singura competiţie sportivă din Câmpina cu o asemenea tradiţie. Evenimentul se desfăşoară în fiecare an, pe 8 noiembrie, la sala 'Energetic'.