
Societatea Miras International SRL angajează pentru punctul de lucru din localitatea Bănești electrician mentenanță.

Consiliul Județean Prahova anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre privind organizarea serviciului public de transpot județean de persoane prin curse regulate, ceea ce va presupune inclusiv o nouă licitație. Precedentul contract de delegare a gestiunii acestui serviciu a avut loc în anul 2014. Proiectul sună interesant, modificările propuse pe hârtie apropiind Prahova de nivelul unui transport civilizat european.

Societatea Andres Speditions SRL angajează petru punctul de lucru din Câmpina, situat pe Strada Fabricii, nr. 2, noi categorii de personal, după cum urmează:

Primăria municipiului Câmpina a semnat, alături de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, un nou contract de finanțare cu fonduri europene pentru Câmpina, în valoare de peste 1,1 milioane euro, pentru construirea unui nou bloc de locuințe sociale pe Strada Petrolistului, nr. 11.

Pe 17 iulie 2022 ar fi trebuit să se încheie a doua etapă de recenzare în cadrul Recensământului populațiie și locuințelor. Din cauza ritmului lent, greoi în care se desfășoară colectarea datelor, s-a luat decizia prelungirii termenului pentru finalizarea acestei etape până la 24 iulie 2022.

În cadrul proiectului Câmpina Sporturilor, inițiat de primarul Alin Moldoveanu și derulat fără a se consuma niciun leu de bugetul local, miercuri, 13 iulie, la baza sportivă din incinta Căminului Petrol a avut loc un concurs de atletism la care au participat 60 de copii, de la categoria ”spiriduși” până la cei mai mari, cu toții foști sau actuali sportivi la CSS ”Constantin Istrati”.

Societatea Andres Speditions SRL angajează la punctul de lucru din Câmpina, Strada Fabricii, nr. 2, mai multe categorii de personal:

În toamna acestui an, Ansamblul Folcloric ”Ghiocelul” al Casei de Cultură ”Geo Bogza” va împlini 20 de ani de activitate neîntreruptă, fiind cel mai longeviv ansamblu folcloric din Câmpina post-revoluționară. A fost prilejul ideal pentru o discuție cu Alexandra Toma - responsabilul Casei de Cultură ”Geo Bogza” și cu Cristian Colezea - coregraful și instructorul ansamblului, discuția având loc... acasă la ”Ghiocelul”, adică la Casa de Cultură, în colțul de tradiții special amenajat pentru acest ansamblu.

Tinerii câmpineni au participat sâmbătă, 9 iunle, la Festivalul Voluntariatului organizat de Asociația Simbio Prahova în Parcul Regele Mihai I.

La finalul săptămânii trecute, la Cracovia, în Polonia, în cadrul Congresului Asociației Europene pentru Chirugie Endoscopică, dr. Călin Tiu a organizat și condus cursul de ecografie pentru chirurgi, unul dintre cele mai apreciate din cadrul congresului.