CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://www.hidroprahova.ro/
http://floricon.ro/
https://www.soceram.ro/

Un bebeluș născut înainte de termen, la Spitalul Municipal Câmpina, a fost declarat mort deși trăia. Conducerea spitalului a sesizat Parchetul, care a deschis o anchetă

- Social -

Un bebeluș născut înainte de termen, la Spitalul Municipal Câmpina, a fost declarat mort deși trăia. Conducerea spitalului a sesizat Parchetul, care a deschis o anchetă

UPDATE - Procurorii au deschis dosar penal în acest caz.

O tânără în vârstă de 20 de ani, din comuna Brebu, s-a prezentat săptămâna trecută la Spitalul Municipal Câmpina pentru că avea dureri abdominale, ea fiind însărcinată în 24 de săptămâni. A fost internată, dar, din păcate, nu a reușit să țină sarcina, făcând un avort spontan pe 28 septembrie. Bebeluşul de numai 500 de grame a fost declarat mort și pus într-o pungă medicală. După ore bune s-a constatat că, de fapt, copilul acela mic, născut prematur, trăia. La sesizarea conducerii Spitalului Municipal Câmpina, cazul a ajuns la masa Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, care a deschis deja un dosar de cercetare penală in rem pentru "ucidere din culpă".

Tânăra din Brebu se afla la prima naștere. Medicul ginecolog Cristinel Onu a fost cel care a consultat-o după avortul spontan şi i-a spus că bebeluşul este mort. O asistentă medicală a pus copilul într-o pungă specială, pe care a lăsat-o pe un pat în secție. După ore bune, o altă asistentă, venită în schimbul următor, a constatat că bebeluşul avea semne de viaţă! L-a scos din pungă şi l-a dus imediat la incubator, unde a mai trăit trei ore, după care a decedat. Imediat după acest moment, mamei i s-a prezentat un document pe care să-l semneze, era vorba despre acordul pentru incinerarea cadavrului. Femeia a semnat, copilul a fost incinerat, dar cazul a ajuns în atenţia conducerii Spitalului Municipal, care a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.
În acest context, vineri, 5 octombrie, au fost audiate la sediul Poliţiei Municipale Câmpina toate părţile implicate, urmând ca luni procurorii să decidă dacă vor continua cercetările pentru "ucidere din culpă" sau îşi vor declina competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, dacă vor considera că fapta este "omor din culpă".
Despre această situaţie aproape de necrezut, petrecută la Spitalul Municipal Câmpina, managerul instituției, dr. Călin Tiu, a declarat: "Într-un caz de naştere prematură, a existat se pare un viciu de procedură. Noi am anunţat organele abilitate şi, în momentul acesta, se desfăşoară o anchetă a procurorilor, iar în același timp desfășurăm și ancheta noastră internă".
Cheia problemei pare a fi incinerea cadavrului bebeluşului, ceea ce a dus la imposibilitatea de a se mai efectua o necropsie care să stabilească oficial cauza morţii şi momentul exact al decesului. Sunt anchete în desfășurare, dar dincolo de aceste cercetări, omenește vorbind, cum se poate ca într-un spital un medic să declare mort un copil, fie el și avorton, când copilul trăia?! Și a trăit mai bine de zece ore, după cum spun surse din cadrul spitalului, într-o pungă pe care cineva, la un moment dat, trebuia să o ducă la incinerator...


06 Oct 2018 16:40 29116 vizualizari



Comentarii






  • 09.10.2018 16:11 Andra .....demisia!
  • 08.10.2018 12:16 Coco De cand dr onu mai era în funcție dc tot spitalul a spus că este pensionat de 2 ani si plus de asta vii se pare corect decat emis din functie pt omor Rusine in ce tara traim cu mn a fost 3cazuri de omor la copii in doar 3z de spitalizare un copil tăiat la cezariana eu ca am avut dureri si ma trimis acasa de acces a decedat copilul si o fata din filipesti care a trimis o acasa după ce a născut normal si ia decedat copilul după câteva zile din cauza unui microp din spital care tot dc onu sa ocupat de ea si nu vorbesc prosti chiestile astea se pot verifica
  • 08.10.2018 04:12 Coco Dl dragos dinulescu sa te ferească dumnezeu să plătești ce a pățit mulți ca nu mai mănânci ... asa fara sa sti tu probabil esti unul care îl ti în spate un ... si tu vorbesti aiurea ca esti prost informat sau pupincurist ca el faceti ceva cu acest onu Are spate mare de nu a pățit nimic si
  • 08.10.2018 03:46 Coco Are tupeul accesat dr sa ma contrazică nici autopsia copilului nu mia dat o si nici certificat de deces mia dar un certificat de naștere cu numele meu si restul lini a tăia va rog mult faceti ceva cu acest dr onu cristian dacă dati stirea la tv vor apărea multe persoane si poate asa se face ceva ca cineva îl ține în spate dati mai departe si faceti un bn persoanelor care nu stie ca omoară copii pe capete ... asta nu toata lumea stie cine este
  • 08.10.2018 03:42 Coco După ce am fost la urgente pe data de 21aug 2017 cu dureri mia facut un control si un eco si mia spus că e totul bn si mia facut un inevitabil nospa ma trimis acasa fara sa imi dea nimic la mana apoi 4z mai târziu m-am dus din nou la urgente cu niste arsuri după un control si un eco mia spus că copilul meu este decedat de 3z din cauza cordonului intrat în putrefacție apoi dr radu la chemat pe dr onu să-l întrebe ce a va la consultație si a spus că nu ma văzut în viața lui .apoi 3luni mai târziu am vrut să-l privesc în ochi si sai vb si mi sa spus la fisier ca este pensionat de 2ani si nu stie nimeni nimic de el este un ... acest dr
  • 07.10.2018 13:52 Dragos Dinulescu Articolul dv este un colaj infiorator de nestiinta, amestecata cu "informatie" de senzatie. Cum bine ati zis in penultima fraza a reportajului, un avorton de 500 de grame si 24 de saptamani (aproximativ) nu e viabil. Chiar daca misca si poate si respira, o face automat, dar e decerebrat. Drept pentru care, si automatismul respirator s-a oprit in cele din urma. Daca nu aveti cunostinte medicale, de ce va apucati sa faceti reportaje explozive, dar nedocumentate suficient?
  • 06.10.2018 20:04 Larissa Asa mi - au omorât si mie copilu ;nenorociți pușcăria sa ii mănânce 😠😠😠😠
863 vizualizari 17 Apr 2024 20:13

Modificări în programul de colectare a deșeurilor menajere, la Câmpina și localitățile învecinate, în perioada 1-6 mai 2024

Programul de colectare a deșeurilor menajere de la populație va suferi unele modificări de 1 Mai și Sfintele Sărbători Pascale, având în vedere că în perioada 1-6 mai este o minivacanță și nu se lucrează.

citeste mai mult
2933 vizualizari 12 Apr 2024 21:29

Mai mulți elevi de la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” Câmpina au vizitat sediul PRO TV

Un grup de 25 elevi de la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” Câmpina au vizitat miercuri, 10 aprilie, sediul PRO TV, din București, prin intermediul platformei JOBLANDIA - platformă ce facilitează legătura licee - companii pentru a oferi adolescenților o perspectivă practică asupra organizațiilor și joburilor existente și viitoare, sprijinindu-i astfel să-și aleagă cât mai informat cariera.

citeste mai mult
1794 vizualizari 07 Apr 2024 22:10

Corul ”Lira” a susținut un concert la Biserica Romano-Catolică ”Sf. Anton de Padova”, din Câmpina

Mare bucurie pentru credincioșii romano-catolici, care au fost prezenți duminică, 7 aprilie, în a doua duminică a Paștelui catolic, la Biserica romano-catolică ”Sf. Anton de Padova”, din Câmpina.

citeste mai mult
1920 vizualizari 07 Apr 2024 08:16

Propunere pentru o troiță în zona bisericii de la Spitalul Municipal Câmpina, dedicată victimelor COVID-19

Nimeni nu știe cu exactitate numărul persoanelor care au murit la Câmpina în pandemia de COVID-19, izbucnită în primăvara anului 2020. Au fost și femei și bărbați, și tineri și bătrâni, chiar și medici de la Spitalul Municipal Câmpina, care a fost unitate suport COVID în anii pandemiei.

citeste mai mult
https://dentfamily.ro/
https://cleopatra-esthetics.ro/
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2024 Câmpina TV