CONTACT

Culmea... culmilor. Consilierul Aron Sabo a ieșit de două ori din sala de ședințe, dar e supărat că nu a participat la vot!

- Actualitate -

Culmea... culmilor. Consilierul Aron Sabo a ieșit de două ori din sala de ședințe, dar e supărat că nu a participat la vot!

Ceea ce s-a întâmplat miercuri, 28 iunie 2023, la ședința ordinară a Consiliului Local Câmpina depășește orice limită și dă un nou sens cuvântului ”ordinară” din titulatura ședinței. Vom reveni pe larg cu aspecte din cadrul acestei ședințe, pentru a demonstra afirmația noastră, dar până atunci vă prezentăm o situație la limita dintre hilar și penibil.

A devenit o practică în Consiliul Local Câmpina, încă din mandatele trecute, dar preluată și folosită ”cu succes” și de actualul Legislativ, ca atunci când sunt subiecte delicate, una dintre modalitățile subtile de a evita votul este ca respectivul consilier să iasă din sală - fie prefăcându-se că răspunde la un telefon foarte important, fie pentru a merge la toaletă. S-a întâmplat în mai multe rânduri, chiar în actualul mandat, toată lumea știe de ce iese respectivul consilier, se zâmbește în colțul gurii, se mai glumește, dar toată lumea acceptă tacit situația.
Așa s-a întâmplat și miercuri, 28 iunie, când Aron Sabo a ieșit din sală chiar înaintea votului, în cazul a două proiecte. La finalul ședinței, culmea... culmilor, Aron Sabo a certat-o pe Noemi Ionescu, președintele de ședință, și a amenințat că-și rezervă dreptul de a ataca în instanță cele două hotărâri la care nu a participat la vot, pentru că i s-a luat acest drept. Un capitol, cel al plângerilor, la care Aron Sabo a demonstrat că se pricepe foarte bine. Mai mult, Sabo a acuzat-o pe Noemi Ionescu: ”Ați așteptat să ies eu afară ca să supuneți la vot proiectele respective”. Unii au râs, alții au ignorat discuția, dar ceea ce se întâmplă în Consiliul Local Câmpina este extrem de trist. Sunt oameni care consideră că pot păcăli pe toată lumea, că ei sunt deasupra tuturor, dar de fapt nu este vorba decât de foarte mult tupeu!


29 Jun 2023 22:00 2573 vizualizari


Comentarii






  • 30.06.2023 07:12 Văsi Luigi Nicolae În opinia mea, nimic nou sau ,, ieșit din comun,,. Tupeul fantastic, ... crasă, perversitatea și multe astfel de ,,calități ,, au fost omniprezente tot timpul la acest personaj de-a lungul vieții sale. Nu e ceva NOU în condițiile în care în toată cariera sa de subofițer de poliție (înainte de a ajunge consilier local) și-a dezvoltat asiduu aceste ,,calități și aptitudini ,, de care dă dovadă. Specialist în,, plângeri”?? E ceva firesc în condițiile în care de-a lungul carierei sale doar cu,, astfel de lucruri s-a ocupat”. Tupeul ordinar și ... de care a dat dovadă procedând așa cum a procedat la ultima ședință de consiliu? - nimic nou având în vedere o vorbă din bătrâni care spune că ,, ceea ce semeni vei culege mai târziu,,.. Cei care l-au votat ar trebui să își pună întrebarea dacă ,,s-a meritat alegerea și dacă locul său este sau nu; în componența celor aleși prin vot de cetățenii municipiului în acest Consiliu Local, care că și prerogative ar trebui să aibă nu doar ,,în primul rând,, ci,, ÎNTOTDEAUNA” INTERESELE CETĂȚENILOR, ALE MUNICIPIULUI ȘI DEZVOLTĂRII ACESTUIA, PROGRESUL ȘI BUNĂSTAREA MUNICIPIULUI, și NICIDECUM INTERESELE PROPRII SAU ALE ALTOR PERSOANE pe care le reprezintă,, din umbră”.. Surprize de acest gen nu doar că au mai fost și sunt, ci și pe viitor vor mai fi și vă veți convinge..
154 vizualizari 03 May 2024 21:11 Primim de la cititori. Gata-gata să nu încapă nici pe două locuri de parcare!

Primim de la cititori. Gata-gata să nu încapă nici pe două locuri de parcare!

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis pe numpărul de whatsapp 0733.388.425 o imagine surprinsă zilele trecute în parcarea Centrului comercial Kaufland, din Câmpina.

citeste mai mult
421 vizualizari 03 May 2024 17:09 Terenul de pe Strada Sondei, unde a existat o... sondă, ar putea deveni parcare

Terenul de pe Strada Sondei, unde a existat o... sondă, ar putea deveni parcare

La ședința ordinară a Consiliului Local Câmpina de la finalul lunii aprilie, consilierul Cosmin Raț a venit cu o propunere care poate aduce 20-25 locuri de parcare pe Strada Sondei.

citeste mai mult
2231 vizualizari 03 May 2024 16:46 Accident cu urmări spectaculoase la Câmpina. O mașină a retezat un stâlp de beton

Accident cu urmări spectaculoase la Câmpina. O mașină a retezat un stâlp de beton

Noaptea trecută, pe Bulevardul Carol I, chiar pe linia dreaptă din cartierul Câmpinița, a avut loc un accident de circulație, soldat - din fericire - doar cu pagube materiale.

citeste mai mult
2856 vizualizari 02 May 2024 22:11 Georgeta Popescu este noul consilier personal al primarului municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu

Georgeta Popescu este noul consilier personal al primarului municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu

De la 1 mai, Cătălin Paraschiv a devenit manager al Casei de Cultură ”Geo Bogza” Câmpina, în urma câștigării unui concurs, astfel că postul de consilier personal al primarului Alin Moldoveanu, ocupat de acesta până la finalul lunii aprilie, devenise vacant.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2024 Câmpina TV