CONTACT

Câmpina, mileniul III. Crizantemei sau Crizantemelor? Aleea din Câmpina cu... două denumiri

- Actualitate -

Câmpina, mileniul III. Crizantemei sau Crizantemelor? Aleea din Câmpina cu... două denumiri

Pentru că nouă ne pasă de Câmpina, am decis să continuăm să vă prezentăm lucruri care nu sunt așa cum ar trebui să fie. Pot părea detalii sau lucruri mărunte, dar ar trebui cu toții să știm că în viață detaliile fac diferența de multe ori. Acesta este un serial în care vom atrage atenția asupra unor lucruri care nouă nu ni se par în regulă și promitem să revenim asupra fiecărui subiect în parte, dacă situația semnalată de noi se remediază. Sau nu...

Undeva din Strada Griviței se face o alee cu numai câteva case, care se înfundă - Aleea Crizantemelor. Numai că, surpriză! Când ajungi în dreptul acestei alei, pe un stâlp este montat un indicator pe care scrie ”Aleea Crizantemei”, iar pe gardul din partea cealaltă a intrării pe această alee este agățat un indicator pe care scrie ”Aleea Crizantemelor”. Ambele indicatoare sunt montate de primărie, este drept, în mandatele precedente. De altfel, ultima Hotărâre a Consiliului Local privind nomenclatorul stradal al localității datează din anul 2008. Dar să înțelegem că în ultimii trei ani nu a trecut nimeni de la primărie pe această stradă?! Sau nu are nimeni ochi să vadă... Sigur, greșeala nu este mare, pentru mulți, din păcate, între singular și plural nefiind mare diferență.
Acesta este un serial în care dorim să-i implicăm și pe câmpineni, pentru că tuturor ar trebui să ne fie dragă localitatea noastră și astfel arătăm că ne pasă cu adevărat. Așadar, dacă aveți imagini sau informații care considerați că pot sta la baza unui episod al acestui serial, vă așteptăm la numărul de whatsapp 0733.388.425.


28 Dec 2023 20:06 2624 vizualizari


Comentarii






  • 29.12.2023 09:58 Catalin Imaginați-vă urmatorul scenariu: Șofer de ambulanța in prima zi de lucru. Urgența medicala. Bagă in GPS adresa și nu gasèste nimic... Pierde 1 min sa intrebe. Diferența dintre viață si moarte...
167 vizualizari 03 May 2024 21:11 Primim de la cititori. Gata-gata să nu încapă nici pe două locuri de parcare!

Primim de la cititori. Gata-gata să nu încapă nici pe două locuri de parcare!

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis pe numpărul de whatsapp 0733.388.425 o imagine surprinsă zilele trecute în parcarea Centrului comercial Kaufland, din Câmpina.

citeste mai mult
435 vizualizari 03 May 2024 17:09 Terenul de pe Strada Sondei, unde a existat o... sondă, ar putea deveni parcare

Terenul de pe Strada Sondei, unde a existat o... sondă, ar putea deveni parcare

La ședința ordinară a Consiliului Local Câmpina de la finalul lunii aprilie, consilierul Cosmin Raț a venit cu o propunere care poate aduce 20-25 locuri de parcare pe Strada Sondei.

citeste mai mult
2274 vizualizari 03 May 2024 16:46 Accident cu urmări spectaculoase la Câmpina. O mașină a retezat un stâlp de beton

Accident cu urmări spectaculoase la Câmpina. O mașină a retezat un stâlp de beton

Noaptea trecută, pe Bulevardul Carol I, chiar pe linia dreaptă din cartierul Câmpinița, a avut loc un accident de circulație, soldat - din fericire - doar cu pagube materiale.

citeste mai mult
2883 vizualizari 02 May 2024 22:11 Georgeta Popescu este noul consilier personal al primarului municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu

Georgeta Popescu este noul consilier personal al primarului municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu

De la 1 mai, Cătălin Paraschiv a devenit manager al Casei de Cultură ”Geo Bogza” Câmpina, în urma câștigării unui concurs, astfel că postul de consilier personal al primarului Alin Moldoveanu, ocupat de acesta până la finalul lunii aprilie, devenise vacant.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2024 Câmpina TV