Terenul sintetic de la Căminul Petrol a fost sâmbătă dimineață gazda unui amical interesant, care a adunat ceva public în tribunele sale înghețate. S-au aflat față în față CS Câmpina și Tricolorul Breaza.
Acuzând și câteva absențe însemnate din lotul lor, brezenii au reușit doar în rare momente să se ridice la nivelul prestației elevilor lui Claudiu Dumitrescu și Mugurel Dedu. După o primă repriză ”albă”, în minutul 50, Dedu deschide scorul, iar cinci minute mai târziu, Amar, autorul unui lob superb, dublează avantajul câmpinenilor. Pe final, cu câteva minute înaintea ultimului fluier al arbitrului Andrei Antonie, brezenii au înscris golul de onoare prin Roșu.
CS Câmpina a evoluat în formula: Cord - Banu, Merluță, Năstase, Beju, A. Dumitrescu, Cl. Dumitrescu, Badea, Nichifor, Dedu, Bobeică. Au mai intrat: Antal - R. Ilie, Tocitu, Șchiopu, Amar.
Sâmbăta viitoare, de la ora 15.30, CS Câmpina va juca un nou meci amical, tot pe ”sinteticul” de la Căminul Petrol, cu AFC Brebu.
”Lanterna roșie” a clasamentului ligii de elită a județului nostru, Unirea Urlați, a poposit în Vinerea Mare la Câmpina, unde pe sinteticul de la Căminul Petrol a întânit formația CS Câmpina.
În Vinerea Mare, Sportul Câmpina a întâlnit pe teren propriu formația Tineretul Poienarii Burchii. A fost un adevărat galop de sănătate pentru elevii lui Marius Pălăncianu.
Vineri au avut loc meciurile etapei a 27-a din Liga A Prahova. Iată rezultatele înregistrate până acum, clasamentul și programul etapei viitoare, care va avea loc marți, 7 mai:
În Vinerea Mare au loc jocurile contând pentru etapa a 27-a a Ligii A Prahova, competiție care se apropie cu pași repezi de finiș. Iată programul și delegările: