La sfârșitul acestei săptămâni este programată etapa a 11-a din Liga A Prahova, la fotbal, o etapă în care capul de afiș poate fi considerat jocul de la Bănești, dintre FC Bănești și CSO Plopeni, ambele aflate pe podum. Iată programul întregii etape, cu scurte avancronici și delegările arbitrilor și observatorilor:
Timp de două zile s-au disputat meciurile etapei a 10-a din Liga A Prahova, la fotbal. Ar fi de notat neprezentarea formației AS Strejnic la Urlați, dar și revirimentul echipei din Păulești, care a învins la Breaza după o serie de evoluții neconvingătoare. De asemenea, victoriile la scor identic ale ocupantelor primelor două locuri în deplasările de la Măneciu și Coada Izvorului. S-au înscris 31 de goluri, într-o etapă în care s-au consemnat trei victorii ale gazdelor, o remiză și trei victorii ale oaspeților, gazdele urmând a-și mai însuși o victorie, la "masa verde".
La Moreni, pe traseul amenajat la marginea orașului a avut loc astăzi, sâmbătă, 20 octombrie, ediția 2018 a Memorialului "Robert Bucă" la motocros și endurocros, competiție care a reunit numeroși sportivi, în special de la cluburile din zonă.
În perioada 12-14 octombrie, la Chișinău, capitala Republicii Moldova, a avut loc ediția a 26-a a Campionatului Mondial de Karate Shotokan și ediția a 11-a a Cupei Mondiale pentru Kohai. La ambele competiții au participat și sportivi de la AIKO Câmpina, componenți ai lotului național al României, alături de numeroși alți sportivi din 30 de țări de pe patru continente. Antrenați de Sensei Gabriel Timofte, sportivii câmpineni au reușit o serie de rezultate excelente.
La finalul acestei săptămâni sunt programate jocurile etapei a 10-a, care marchează atingerea primei treimi a actualei ediții de campionat. Iată programul jocurilor și scurte avancronici, precum și delegările arbitrilor și observatorilor.
La sfârșitul săptămânii trecute, la Chișinău, capitala Republicii Moldova, a avut loc ediția a 26-a a Campionatului Mondial de Karate SKDUN Shotokan. Din lotul echipei naționale a României a făcut parte și câmpineanul Costin Bădiceanu, sportiv legitimat la AIKO Câmpina.
Sâmbătă, la Râşnov, pe un traseu dificil a avut loc etapa a V-a a Campionatului Naţional de Endurocros, etapă la startul căreia s-a aflat şi Adrian Badea, legitimat la Lido Câmpina, club condus de fostul multiplu campion la motocros, Cătălin Duţă.
Vineri după-amiază au început partidele etapei a 9-a din Liga A Prahova, au continuat sâmbătă şi s-au încheiat în această dimineaţă. O etapă împărţită între gazde şi oaspeţi, cu câte patru victorii atât pentru gazde, cât şi pentru vizitatori. S-au marcat 28 de goluri.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, 13 octombrie, pe un traseu amenajat în zona "Fântâna cu Cireşi", în spatele scenei, au avut loc prima ediţie a Cupei "Melcul" Junior şi ediţia a patra a Cupei "Melcul", la seniori, competiții de automodelism organizate de Asociaţia Club-Sportiv Auto-Navo RC Câmpina. Un eveniment care s-a bucurat de mare succes, mai ales în rândul copiilor pasionaţi de automodele.
La Sibiu s-au desfășurat, la finalul săptămânii trecute, Campionatele Naționale de Culturism și Fitness - Cadeți, Juniori și Masters, competiție organizată de FRCF și la care și Câmpina a avut un reprezentant. Este vorba despre Alexandru Costinel Nuță, un tânăr de 18 ani, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național "Nicolae Grigorescu", care a câștigat medalia de aur și titlul de campion național la juniori, categoria 70+.