
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriatul pentru managementul deșeurilor Prahova" a transmis administrațiilor locale din cele 14 localități care fac parte din Zona 7 a județului, unde operator este Floricon Salub, fișele de fundamentare pentru stabilirea noilor tarife la colectarea și transportul deșeurilor. Consiliile locale au aprobat noile tarife precum și mandatarea reprezentantului legal al fiecărei localități să aprobe și să semneze, în cadrul ADI Deșeuri, actul adițional la contractul de delegare.

Un bărbat de 41 de ani din comuna Măgureni a suferit arsuri de gradul I și II pe față și mâini, după ce furtunul unei butelii a luat foc.

În cursul zilei de miercuri, 27 octombrie, în mai multe intervale orare, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au acționat pe raza de competență a orașelor Breaza și Sinaia și a municipiilor Câmpina și Ploiești, pentru verificarea legalității transportului în regim taxi.

Primăria municipiului Câmpina a primit ca sponsorizare încă 5.000 de măști de protecție, pe care a început de joi, 28 octombrie, să le distribuie prin intermediul Poliției Locale.

De la 1 noiembrie 2021, prețul unui bilet pe traseul județean Gara Câmpina (aflată pe teritoriul administrativ al comunei Poiana Câmpina) - Centru Câmpina - Bănești va costa 4 lei. Scumpirea biletelor este anunțată călătorilor prin intermediul unor afișe postate în microbuzele firmei Eliro, care asigură transportul public pe traseul menționat. În prezent, un bilet costă 3,5 lei.

După ce marți, 26 octombrie 2021, conducerea și agenții Poliției Locale Câmpina au distribuit gratuit populației măști de protecție și o informare cu măsurile de protecție sanitară care trebuie respectate (detalii - AICI), acțiunea a continuat și miercuri, de această dată fiind vizați beneficiarii Cantinei Sociale și persoanele din categoriile vulnerabile.

5.000 de măști de protecție sunt distribuite gratuit de Primăria municipiului Câmpina, prin Poliția Locală. Marți, 26 octombrie, a avut loc o primă acțiune de acest gen, fiind avute în vedere zonele centrelor comerciale, ale piețelor, precum și stațiile de transport public.

Luni, 25 octombrie, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina au oprit pe Calea Doftanei, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, un autoturism care circula din direcţia Străzii Ecaterina Teodoroiu spre Strada Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Programul ELENA privind eficientizarea energetică a clădirilor publice a intrat într-un impas, protocolul de colaborare între Agenția de Dezvoltare Regională și Banca Europeană de Investiții (BEI), care gestionează acest program, nefiind semnat nici până în prezent. În aceste condiții, proiectele depuse de administrațiile locale, pentru reabilitarea termică a unor clădiri publice, nu pot obține finanțarea necesară. În schimb, s-a mai deschis o portiță de finanțare, iar aceasta se numește Administrația Fondului pentru Mediu.

Din 18 octombrie 2021, HidroPrahova are un nou director general, Dorin Ilian Lețea, în locul lui Liviu Ilași, care a ales să demisioneze din acestă funcție, după numai patru luni și jumătate în care s-a aflat la conducerea companiei care este operator pentru servicii de apă și canalizare în mai multe localități ale județului.