În anul 2018, în județul Prahova încă mai sunt unități de învățământ fără apă curent sau cu instalații de apă nefuncționale sau cu grupuri sanitare necorespunzătoare. Acestea sunt principalele motive pentru care respectivele unități de învățământ nu au primit autorizație de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică.
Mai sunt trei săptămâni până la începerea noului an școlar, iar 74 de unități de învățământ din Prahova nu au autorizație ISU pentru securitate la incendii. Printre acestea se numără și două instituții din Câmpina, cele cunoscute deja din anii precedenți că au o problemă legată de autorizația ISU - Școala Centrală și Liceul Tehnologic Energetic (corpurile A și B).
În municipiul Câmpina va avea loc sâmbătă, 1 septembrie 2018, campania trimestrială de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice organizată de Primărie, Floricon Salub și CCR Logistics System.
Au fost zile cumplite, la finalul lunii iulie, pentru locuitorii din comuna Poiana Câmpina, în special pentru cei din satele Bobolia și Pietrișu, unde au avut loc inundații din cauza ploilor torențiale. La Bobolia au fost cele mai grave probleme din cauza viiturilor produse de pe versanți. Un drum din zona Vale a fost aproape distrus de o viitură formată pe pârâul Tisa.
Marți seară, între orele 21.00 și 22.00, Primăria Câmpina și o firmă de specialitate au lansat, de probă, mai multe artificii de pe dealul Muscel și din parcarea de la fostul complex comercial Fibec. Scopul a fost acela de a se constata de unde sunt mai vizibile artificiile - din intersecția de la Casa Cărții sau din intersecția de la Notariate/Rio Pas/turnul înclinat? Concluzia a fost aceea că de la Notariate, motiv pentru care în această zonă va fi organizată ediția 2018 a Festivalului "Serbările Toamnei", care va avea loc pe 15 și 16 septembrie. Adică fix între "cavoul" din Parcul Trandafirilor și trista clădire neterminată, care tinde să devină un simbol al Câmpinei de azi. Iar artificiile vor fi lansate din parcarea de la Fibec.
La începutul lunii august am scris despre invitația primită de Ansamblul "Ghiocelul" al Casei de Cultură "Geo Bogza" din Câmpina la Festivalul Internațional de Folclor "Nestya Art" din Bulgaria, sau "Sunny Beach" cum mai este cunoscut evenimentul, pentru că se desfășoară în stațiunea Nessebar, pe țărmul Mării Negre. Ei bine, tinerii dansatori câmpineni s-au întors ieri acasă și nu cu mâna goală, ci cu un trofeu foarte important și multe alte premii.
Cei doi plopi uriași de pe Strada Parcului din municipiul Câmpina au fost tăiați, ieri și astăzi, de o echipă de alpiniști utilitari. Primăria a chemat această echipă la solicitarea unor locuitori din zonă, care se temeau că arborii vor cădea peste proprietățile lor în cazul unei furtuni puternice. Este vorba despre doi copaci a căror vârstă a fost estimată de alpiniștii utilitari la peste 100 de ani, lucru confirmat și de către unii dintre câmpinenii de pe Strada Parcului.
În această după-amiază, în Câmpina și localitățile din jur a plouat torențial mai bine de o oră, iar în unele zone a fost și grindină de mici dimensiuni. Din cauza cantității mari de precipitații, spălătoria Spitalului Municipal, aflată la subsolul unității, a fost inundată. Pompierii militari au intervenit cu motopompele pentru evacuarea apei.
Câmpineanca Daria Ioana Duca are 15 ani și este legitimată la BikeXpert Racing Team București, unde îl are ca antrenor pe Răzvan Jugănaru. Este un copil serios, perseverent și care muncește foarte mult. Toate acestea și pasiunea fără limite pentru ciclism i-au adus rezultate extraordinare, Daria câștigând în ultimii ani numeroase competiții și obținând mai multe titluri de campioană națională. De altfel, Daria Duca este și componentă a lotului național de ciclism. Acum, sportiva din Câmpina a obținut o sponsorizare pentru activitatea sa, după ce proiectul depus de ea a fost declarat câștigător în cadrul programului de promovare a tinerelor talente derulat de MOL România și Fundația pentru Comunitate.
Agenții Poliției Locale Câmpina au sesizat că un autoturism marca BMW circula pe Strada Maramureș, pe un sector de drum unde accesul era interzis. Conducătorul autoturismului a fost somat să oprească, moment în care acesta a accelerat, îndreptându-se spre Strada Sondei. Agenții Poliției Locale au pornit în urmărirea mașinii, reușind să o oprească pe Strada Victoriei, unde au avut parte de o mare surpriză.