Actualitate

Simpozion dedicat Zilei Armatei
La Casa de Cultură "Geo Bogza" din Câmpina a avut loc astăzi un simpozion pe teme istorice, prima acţiune din seria celor organizate de administraţia locală cu ocazia Zilei Armatei Române. Simpozionul a inclus trei prelegeri interesante, credem noi, dar destul de lungi şi în nici un caz potrivite publicului prezent la manifestare - elevi aduşi pentru ca scaunele din sală să nu rămână goale.

Primăria Câmpina ne asigură că transparența în actul decizional este o prioritate
În urma publicării pe site-ul nostru a articolului "Transparența, comunicarea și asumarea responsabilității, probleme mari în Primăria Câmpina", instituția condusă de primarul Horia Tiseanu ne-a transmis un punct de vedere prin care ni se aduce la cunoștință că "există o reală dorință de a respecta relația cu cetățeanul, de a prioritiza transparența în actul decizional și liberul acces la informații".

Un fond de investiții din Cehia negociază preluarea farmaciilor Sensiblue. Licența pentru o farmacie ar putea ajunge la suma record de 500.000 euro
Fondul de investiții ceh Penta Investment se află în negocieri importante pentru preluarea Grupului A&D Pharma, numărul unu pe piața distribuției de medicamente din România, cel care deține depozitul de medicamente Mediplus și lanțul de farmacii Sensiblue.

A doua întâlnire pe tema proiectului privind modernizarea transportului public din Câmpina a adus multe întrebări și destul de puține clarificări
La Primăria Câmpina a avut loc, miercuri după-amiază, o nouă rundă de discuții pe tema accesării unor fonduri europene pentru modernizarea transportului public, mai exact pentru achiziționarea de autobuze ecologice, refacerea carosabilului și a trotuarelor de pe traseele locale de transport public, amenajarea stațiilor, realizarea de piste de biciclete și plantarea unor perdele de copaci.

În Câmpina se va deschide un magazin Shop&Go Mega Image
Mega Image va deschide în curând, în Câmpina, un magazin de proximitate Shop&Go. Aceste este situat la parterul blocului 7ABC, de lângă Hotelul Muntenia, iar în aceste zile se lucrează la amenajarea spațiului.

Câmpina a găzduit finala Campionatului Militar de Orientare Sportivă
Reprezentanţi ai tuturor unităţilor de învăţământ şi de instrucţie din Ministerul Apărării Naţionale au participat la finala Campionatului Militar de Orientare Sportivă, care s-a desfăşurat pe un traseu de pe dealul Muscel, la marginea municipiului Câmpina. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 17-19 octombrie, iar premierea a avut loc astăzi, dar la Ploieşti.

500 de locuri de muncă au fost puse la dispoziția absolvenților la Bursa de la Câmpina. Cererea, însă, a fost redusă
31 de agenți economici au participat, astăzi, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, desfășurată la Câmpina, oferind un număr record de locuri de muncă - 500. Așadar, o ofertă bogată, cu joburi în toate domeniile (cele mai multe în turism) și pentru toate categoriile de studii. De cealaltă parte, cererea a fost destul de redusă. 267 persoane s-au prezentat la Bursă, dintre care 113 absolvenți.

14,3 milioane lei - suma încasată la bugetul Câmpinei, de la populație și firme, până la 30 septembrie 2017
În primele trei trimestre ale acestui an, suma încasată la bugetul municipiului Câmpina, din taxe și impozite locale, se ridică la 14.314.000 lei. Este vorba despre taxe și impozite plătite atât de populație, cât și de agenții economici, până la al doilea termen scadent - 30 septembrie 2017.