Prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, a emis ordinul de încetare a mandatului pentru primarul comunei Șotrile, Bogdan Davidescu, condamnat la un an și jumătate închisoare cu suspendare, pentru pornografie infantilă. Atribuțiile primarului vor fi preluate de viceprimarul comunei.
Primăria Câmpina a finalizat procedura de achiziție publică pentru serviciul de pază, protecție și supraveghere a obiectivelor aparținând administrației publice locale. Nu mai puțin de 17 oferte au fost depuse pentru obținerea acestui contract, câștigătoare fiind firma OK Guard București, cea care a prestat serviciul menționat și în 2019. Noul contract va fi încheiat pe doi ani (2020 - 2021), valoarea totală fiind de 1.462.117 lei fără TVA, valoarea contractului subsecvent (pe un an) fiind de 732.058 lei fără TVA, potrivit anunțului publicat pe SEAP.
UPDATE - Din păcate, bărbatul nu a mai putut fi salvat de medici, în jurul orei 21.40 fiind declarat decesul acestuia. În paralel cu încercările de salvare a tânărului, pompierii au reușit stingerea incendiului. De asemenea, autoritățile au revenit asupra vârstei victimei. Bărbatul avea doar 28 de ani.
Luni seara, în jurul orei 21.00, pompierii din cadrul ISU Prahova au fost alertați în privința unui incendiu violent care a izbucnit la o casă din comuna Provița de Jos. Mai mult, la sosirea pompierilor la fața locului, vecinii scoseseră din casa în flăcări un bărbat în vârstă de 34 de ani, pe care - la acest moment - medicii încearcă să-l salveze.
La Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr' din Câmpina se desfășoară, în aceste zile, o nouă sesiune de admitere la care participă efectiv 3.855 candidați (1.364 fete și 2.491 băieți), asta chiar dacă inițial, la inspectoratele teritoriale de poliție, și-au depus dosarele și au trecut de testarea psihologică 4.060 candidați. Așadar 3.855 candidați s-au prezentat la unitatea de învățământ, pe 10 și 11 ianuarie 2020, pentru a-și ridica legitimațiile de concurs. La această sesiune de iarnă sunt disponibile 765 de locuri.
Poate că unii dintre dumneavostră ați avut ocazia să urmăriți de-a lungul timpului spectacolul de teatru "Revizorul", extraordinara comedie a lui Gogol. Dar cu siguranță nu ați văzut acest spectacol jucat în totalitate de copii. Asta se va întâmpla la Câmpina, pe 30 ianuarie 2020, de la ora 16.00, pe scena Casei de Cultură "Geo Bogza". Un eveniment care nu trebuie ratat. Va fi o primă întâlnire a publicului câmpinean cu Teatrul Vienez pentru Copii - "Copiii joacă teatru".
Pe masa consilierilor câmpineni s-a aflat, la ultima ședință ordinară a anului 2019, un dosar destul de voluminos cuprinzând studiile de oportunitate și documentațiile de atribuire pentru mai multe obiective din municipiu, pe care administrația locală le-ar putea concesiona unor investitori privați. Nu știm câți dintre consilierii câmpineni au avut timp, curiozitate sau un minim interes de a studia aceste documente. Noi le-am citit și am descoperit lucruri interesante. Ne vom opri, în rândurile care urmează, la hotelul de la Casa Tineretului și la ștrandul din imediata vecinătate, două ”castane fierbinți” pentru actuala administrație locală, două obiective în care nu s-a investit nimic de mulți ani, s-au degradat și necesită o reabilitare complexă.
UPDATE - În materialul video puteți vedea exact momentul producerii accidentului.
Poliția Municipiului Câmpina a fost sesizată, luni după-amiază, de către Spitalul Municipal Câmpina, că la Camera de Primiri Urgențe a acestei unități medicale au ajuns patru persoane rănite într-un accident rutier. Este vorba despre trei femei și un bărbat. În urma verificărilor efectuate ulterior de polițiști, s-a constatat că accidentul rutier s-a produs la intersecția Bulevardului Carol I cu Strada Pictor Grigorescu, în zona sensului giratoriu de la Fibec. O ambulanță a Spitalului de Psihiatrie Voila, care se îndrepta spre Poiana Câmpina, a lovit trei pietoni care se angajaseră în traversarea străzii, cea de-a patra persoană rănită fiind asistenta medicală care se afla în ambulanță.
La ultima ședință ordinară din 2019, Consiliului Local Câmpina a aprobat o hotărâre privind contractarea a două noi credite, în valoare totală de peste 12,4 milioane lei, pentru refinanțarea datoriei publice locale. Este vorba despre două finanțări rambursabile interne pentru refinanțarea împrumuturilor contractate anii trecuți de la BCR (două credite), CEC Bank și BRD.
Sportul câmpinean nu trece printr-o perioadă favorabilă din multe puncte de vedere, dar cu toate acestea există sportivi care obțin rezultate notabile pe paln național și internațional, sportivi cu care ne mândrim și pe care îi felicităm pentru munca depusă (uneori în condiții care lasă mult de dorit), pentru implicarea lor, pentru că reușesc să mențină Câmpina pe harta sportului românesc.
UPDATE - Poliția Locală Câmpina a identificat proprietarul celor doi cai lăsați nesupravegheați pe domeniul public. Este vorba despre un cetățean care locuiește pe Strada Oborului. Acesta a fost sancționat contravențional, potrivit legii, cu 500 lei pentru că și-a lăsat animalele nesupravegheate.
S-a întâmplat vineri seara, în jurul orei 20.00, pe Bulevardul Carol I din municipiul Câmpina, chiar în centrul localității. Doi cai speriați, dezorientați, au alergat pe carosabil de la Ceas până în apropierea Casei Tineretului, după cum se poate vedea și în filmulețul trimis de un cititor. (video)