La numeroasele nemulțumiri ale câmpinenilor legate de activitatea HidroPrahova mai adăugăm una - presiunea extrem de scăzută a apei pe Strada Ion Câmpineanu și Aleea Salcia. Iar aici avem o situație de-a dreptul incredibilă. Locuitorii de pe Aleea Salcia au strâns bani și au cumpărat conductă nouă de apă, pentru ca HidroPrahova să o monteze și să se elimine, astfel, pierderile de apă cauzate de conducta veche. Iar HidroPrahova a montat conducta nouă, dar doar pe jumătate de stradă.
Pacienții internați la Spitalul Municipal Câmpina pot fi vizitați în intervalul orar 13.30 - 17.30 de luni până vineri și în intervalele orare 9.30 - 11.30 și 15.30 - 17.30 sâmbăta și duminica.
Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății include unele prevederi care multă vreme nu au fost aplicate poate tocmai din cauza paradoxului pe care îl creează. Numai că, mai multe controale ale inspectorilor Curții de Conturi la o serie de unități spitalicești din țară au făcut valuri mari, iar spitalele sunt obligate acum să aplice acele prevederi. Concret, un pacient care ajunge la spital din vina lui (a traversat neregulamentar, a căzut dintr-un copac, a intrat cu mașina în stâlp etc) trebuie să-și plătească spitalizarea chiar dacă este asigurat.
Imaginile prezentate au fost surprinse pe sistemul de monitorizare video din centrul Câmpinei, mai exact din zona Casei Cărții. Se vede cum, în timpul nopții, un tânăr lovește coșul de gunoi cu piciorul până îl distruge complet. Trei astfel de situații au fost înregistrate de camerele video din intersecția de la Casa Cărții în decurs de o lună.
UPDATE - După intensa mediatizare a acestui caz, Georgiana Simona Eftimie a luat legătura cu rudele sale, le-a spus să nu o mai caute și le-a anunțat că a plecat în străinătate.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova investighează dispariția unei femei de 35 de ani din comuna Provița de Jos. Persoana în cauză se numește Georgiana Simona Eftimie. A plecat de acasă la serviciu și din acel moment nu se mai știe nimic de ea. De atunci au trecut două săptămâni, perioadă în care a fost căutată de poliție și familie fără niciun rezultat.
Unul dintre tobogane este spart și găurit, treptele sunt deteriorate, un scaun de la carusel a fost smuls, iar bara din fier este extrem de periculoasă pentru cei mici. Așa arată acum locul de joacă din Cartierul Turnătorie din municipiul Câmpina, amenajat în 2004 de Primărie în parteneriat cu Turnătoria Centrală Orion (TCO).
Accidentul a avut loc în această după-amiază, pe Bulevardul Carol I, în zona intersecției cu Strada Maramureș. Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, din primele cercetări a reieșit că bărbatul (în vârstă de 70 de ani) a încercat să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure.
Concursul de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" din Boldești Scăeni se va desfășura în perioada 24 august-4 septembrie 2018. Depunerea cererilor de înscriere a început deja, iar acest lucru se face până pe 15 iunie, la inspectoratele pentru situații de urgență din județele unde candidații își au domiciliul. Sunt 300 de locuri scoase la concurs din care 275 pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (10 pentru Republica Moldova și două locuri pentru romi) și 25 pentru calificarea de maistru militar auto.
Incidentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 23.00. Taximetristul (Cezar Șerbănescu, în vârstă de 60 de ani) a mers în comuna Șotrile pentru a onora o comandă. La adresa respectivă, din curte a ieșit un bărbat care l-a rugat să aștepte puțin că vine imediat și clientul care dorea să meargă la Câmpina. Dar înainte de a veni clientul au apărut doi tineri care l-au luat la bătaie pe taximetrist. L-au tras din mașină, l-au târât pe jos, l-au lovit cu pumnii și picioarele.
UPDATE - După cum informează Serviciul Județean de Ambulanță Prahova, persoana rănită este o tânără în vârstă de 18 ani, care a suferit un traumatism la bazin și un traumatism la coapse. A fost transportată la spital.
Accidentul s-a produs în această după-amiază, la intersecția Bulevardului Carol I cu Strada Frații Golești și au fost implicate două autoturisme Volkswagen. Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, o persoană a fost rănită. Din fericire, este în afara oricărui pericol.