Marți, 10 mai 2022, la Grădinița ”Iulia Hasdeu” din Câmpina a avut loc Expoziția - Concurs din cadrul proiectului județean "Meseria de părinte se învață în fiecare zi", ediția a II-a.
Luni, 9 mai 2022, la Casa de Cultură ”Geo Bogza” a avut loc concursul ”Câmpina pe firul istoriei”, organizat sub egida Primăriei și Consiliului Local Câmpina și în parteneriat cu Asociația ”Cultul Eroilor”. A fost un concurs de istorie locală, adresat elevilor de liceu.
(P) Cu toții ne dorim să alegem cea mai bună și eficientă soluție pentru izolarea termică a locuinței, o soluție care să ne garanteze că nu vom plăti facturi mari la gaze și energie electrică și că vom avea, totuși, o casă călduroasă și confortabilă. Sistemul de izolație cu celuloză este o soluție modernă și performantă de izolație termică și fonică, realizată prin injectarea sub presiune a fibrei de celuloză. Materia primă este compusă din material organic obținut prin reciclarea hârtiei, ignifugat, aditivat cu soluție antiseptică pentru prevenirea mucegaiului și tratat împotriva dăunătorilor (rozatoare, insecte).
Asociația "Ateliere fără Frontiere" continuă și în acest an programul de donații de calculatoare cu alte 4.000 de echipamente IT recondiționate, care vor ajunge pe băncile școlilor prin proiectul “Dăm Click pe România”. Aflat la cea de-a treia ediție, proiectul oferă 4.000 de calculatoare recondiționate către 258 de unități școlare și alte organizații educaționale, printre ele aflându-se și cinci din județul Prahova: Şcoala Gimnazială Centrală Câmpina, Școala Gimnazială Nr. 1 Telega, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu" Ploiești, Grădinița cu Program Prelungit și Program Normal “Crai Nou” Ploiești și Asociația Acțiune pentru Sănătate Florești.
La 29 aprilie 2022 s-au împlinit 120 ani de la instituirea oficială a calității de veteran de război, prin înaltul Decret regal semnat de Regele Carol I, la 29 aprilie 1902, la aproape 25 de ani de la Războiul de Independență. În România mai sunt în viață 1.748 veterani de război și 43 de văduve de război, iar în Republica Moldova doar patru veterani de război. În Câmpina mai există un singur veteran de război, maiorul în retragere Gheorghe Enache, sărbătorit cu ocazia Zilei Veteranilor de către Casa de Cultură “Geo Bogza” și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” - Filiala Câmpina, condusă de col. (r) Marian Dulă.
Pe 3 mai 2022 se împlinesc 120 de ani de când savantul Constantin I. Istrati prezenta, în cadrul unei ședințe a Academiei Române, ipoteza ca, pe porțiunea sudică a platoului Câmpinița, spre Lacul Curiacul, să fi existat un castru roman și a adus o serie de argumente arheologice în acest sens.
Pe 2 mai este Ziua Națională a Tineretului, prilej pentru Fundația Județeană pentru Tineret Prahova să lanseze o provocare - ”Reprezentant pentru o zi”, prin care tinerii pot afla din interior cum se derulează o zi din viața unui ales local sau a prefectului. În această campanie s-a înscris și municipiul Câmpina, astfel că tinerii pot aplica pentru a deveni primarul sau viceprimarul municipiului Câmpina pentru o zi și să poată participa la toate întâlnirile și ședințele pe care alesul local le are programate în acea zi.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Cărții și a Drepturilor de Autor, dar și a Zilei Bibliotecarului, la Câmpina a avut loc un ”Maraton Shakespeare”, elevi de la toate școlile și liceele din Câmpina fiind invitați să recite sau să citească din opera lui William Shakespeare.
Începând de luni, 18 aprilie 2022, și până joi, 21 aprilie 2022, de la ora 11.00, în Pasajul de la Ceas din centrul municipiului Câmpina va poposi Familia Iepuraș, vestitoare a Sărbătorilor Pascale care se apropie.
Operatorul de salubritate Floricon Salub SRL anunță programul după care va acționa pentru ridicarea deșeurilor în perioada Sărbătorilor Pascale, la Câmpina și în localitățile limitrofe. Modificările intervin în ceea ce privește 25 aprilie 2022, a doua zi de Paști, zi în care nu se lucrează.