
Este o sumă record, un șoc, practic, pe piața de profil. Licența aparținea unei firme din domeniu, intrată în insolvență. Este vorba despre Farmacia Hygeea.

'Zilele medicale prahovene' este o prestigioasă manifestare științifică, ajunsă anul acesta la cea de-a 33-a ediție. Evenimentul are loc în perioada 3-5 noiembrie 2016, la Centrul Internațional de Conferințe Casino Sinaia și reunește profesori universitari, medici de specialitate, medici rezidenți și asistenți medicali din toată țara.

La Colegiul Tehnic 'Constantin Istrati' din Câmpina a avut loc ieri un eveniment inedit. O conferință pentru liceeni, care a avut ca temă succesul. Cum se obține, cum se pierde, cum poți merge mai departe, rolul celor din jur, tiparele societății în care trăim. Despre succes, dar și despre dezamăgiri le-a vorbit liceenilor Alin Jivan, fost component al lotului olimpic de gimnastică al României.

Deputatul câmpinean Virgil Guran a instalat un cort pe Valea Prahovei și îi invită pe fostul premier - Victor Ponta și pe fostul ministru al Transporturilor - Dan Șova să se mute acolo. Gestul nu este deloc întâmplător.

Cu toții am auzit despre efectele terapeutice miraculoase ale nămolului. Istoria tratamentelor cu nămol este veche de când lumea. Primele studii clinice referitoare la nămol s-au făcut în anul 1800, iar de atunci s-au descoperit numeroase beneficii ale 'catifelei negre'.
În primele trei trimestre ale acestui an, suma încasată la bugetul municipiului Câmpina, din taxe și impozite locale, se ridică la 12.685.302 lei. Este vorba despre taxe și impozite plătite atât de populație, cât și de agenții economici, până la al doilea termen scadent - 30 septembrie 2016.

La finalul acestei săptămâni au loc partidele etapei a 12-a, care programează şi câteva întâlniri interesante. Iată programul complet, scurte avancronici şi delegările:

Câteva sute de persoane au luat cu asalt supermarketul LIDL Câmpina, care s-a deschis în această dimineață. Asta, în condițiile în care LIDL nu a anunțat prea multe promoții speciale pentru produsele din rafturi. Cu toate acestea, oamenii au venit în număr mare (peste 300 persoane) și au năvălit în magazin.

Informațiile sunt furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova. Detalii puteți obține la ALOFM Câmpina - 0244.376.001.

Regal teatral la Câmpina, în perioada 17-20 noiembrie 2016, când va avea loc a IV-a ediție a Festivalului de Teatru 'Mircea Albulescu'. Patru piese, cu distribuții de excepție, vor fi jucate pe scena Casei de Cultură. Biletele și abonamentele sunt puse în vânzare de astăzi, la casa de bilete a instituției.