În cursul zilei de sâmbătă, 29 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpina au desfășurat o acțiune pe tema respectării regimului legal de viteză. Doi șoferi au devenit pietoni, după ce au fost surprinși conducând în localitate cu peste 100km/h, mult peste limita legală de viteză pe sectorul respectiv de drum.

Duminică seară, în jurul orei 20.15, polițiștii câmpineni au depistat un tânăr de 22 ani, care conducea un autoturism pe Strada Siretului, din Câmpina, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Cea mai nouă echipă a Câmpinei, înființată chiar în vara acestui an, Muscelul Câmpina a reușit duminică o victorie frumoasă, la capătul unui meci spectaculos, cu răsturnări de situație.

Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate la nivelul municipoiului Câmpina expiră pe 31 octombrie 2022. În aceste condiții, Consiliul Local Câmpina a aprobat în cadrul ședinței ordinare de la finalul lunii octombrie prelungirea cu încă șase luni a acestui contract.

Cu multe indisponibilități în lot, poienarii s-au înhămat la una dintre cele mai lungi deplasări, tocmai la Coada Izvor, pentru partida cu CS Mănești contând pentru etapa a 13-a din Liga A Prahova.

Vienri după-amiază a avut loc primul meci al etapei a 13-a, o etapă ”scurtă”, trei partide fiind amânate. Iată rezultatele înregistrate, clasamentul la zi și programul etapei viitoare:

Diferența de talie, de forță, diferența de vârstă și, nu în ultimul rând, de experiență, toate în favoarea brașovenilor, le-au adus acestora o victorie categorică în primul mecvi pe teren propriu al CS Câmpina în actualul stagiune din Liga Elitelor under 15.

Cele mai mici handbaliste de la CS Câmpina, pregătite de antrenoarea Denisa Toma, au debutat sâmbătă, 29 octombrie, în Campionatul Municipal București.

În perioada 28-29 octombrie, la Sala Sporturilor ”Nadia Comăneci”, din Onești, s-a desfășurat un puternic turneu de handbal de junioare IV, competiție intitulată Cupa ”Celor 7 orașe”, la care a fost invitată să participe și echipa CS Câmpina, antrenată de Daniel Vasile.

Pe DN 1, în apropierea localității Bănești a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani.