CONTACT

”Cum să facem Câmpina atractivă pentru revenirea tinerilor acasă?”, un proiect al Fundației Zamolxes

- Social -

”Cum să facem Câmpina atractivă pentru revenirea tinerilor acasă?”, un proiect al Fundației Zamolxes

În cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului, unul dintre evenimentele organizate de Fundația Zamolxes din Câmpina a fost o întâlnire-dezbatere pe tema ”Cum să facem Câmpina atractivă pentru revenirea tinerilor acasă după studiile universitare?”, aceasta fiind, de altfel, tema principală a unui proiect început în urmă cu aproape doi ani, înainte de izbucnirea pandemiei, ”Câmpina, oraș fericit”. La această dezbatere au fost prezenți aproximativ 20 de tineri, voluntari ai Fundației Zamolxes, dar și reprezentanți ai Primăriei Câmpina - primarul Alin Moldoveanu, administratorul public Adrian Dobre și arhitectul-șef al municipiului, Roxana Pandele, cărora le-a fost, de fapt, adresată întrebarea din titlu.

”Este pentru prima dată în cei 25 de ani de activitate ai Fundației noastre în care avem onoarea ca la o acțiune cu tinerii să fie prezenți reprezentanții la vârf ai Primăriei Câmpina”, a spus Florin Predescu, președintele Fundației Zamolxes.
Cei trei reprezentanți ai Primăriei Câmpina au vorbit despre importanța implicării tinerilor în viața comunității și care sunt așteptările administrației locale de la acești tineri. ”Aștept cu maxim interes ideile voastre, pentru că, până acum, în Câmpina s-au aplicat doar proiecte clasice, chiar învechite. Eu m-aș bucura să aud de la voi proiecte wow, genul acela de proiecte la care la prima impresie spui că nu se poate, dar până la urmă îți dai seama că este foarte posibil și chiar aduce un plus comunității. Sunt convins că voi aveți astfel de idei care pot deveni proiecte și împreună le putem transforma în realitate”, a spus primarul Alin Moldoveanu. (video)
De asemenea, atât administratorul public Adrian Dobre, cât și arhitectul-șef Roxana Pandele au vorbit punctual despre așteptările lor de la o astfel de dezbatere. 
”Un hub cred că ar fi proiectul cel mai potrivit pentru dezvoltarea Câmpinei și pentru a înlocui fosta industrie, care este clar că nu va mai putea exista în oraș, cu un alt gen de activitate, care să aducă o dezvoltare și mai puternică pentru economia Câmpinei”, a spus administratorul public Adrian Dobre. (video)
”Imaginați-vă că veți putea socializa într-un mediu urban, folosindu-vă propriile gadgeturi, feriți de traficul rutier și beneficiind de avantajele unui sistem intregrat de energie verde, de wi-fi, de mobilier urban, de panouri fotovoltaice, chiar cu posibilități de încărcare a gadgeturilor. Cam așa vrem să arate viitoarea zonă centrală, un spațiu pietonal deasupra viitorului pasaj subteran care va traversa centrul. Iar în aceste spații publice vor putea avea loc inclusiv tot felul de evenimente culturale. Mi-ar plăcea să colaborăm, iar din această colaborare, prin creativitatea voastră, să putem crea un proiect pilot”, a afirmat arhitectul-șef al municipiului, Roxana Pandele. (video)
Apoi, tinerii și-au putut scrie pe hârtie ideile care urmează a fi centralizate și care ar trebui discutate în aceeași formulă într-o viitoare întâlnire. Oricum, după centralizarea lor, noi vom reveni cu prezentarea unora dintre aceste idei, de unde - de ce nu? - poate apărea o idee revoluționară, care poate aduce Câmpina pe harta economiei moderne din România.


12 May 2021 22:01 6421 vizualizari


Comentarii






  • 14.05.2021 17:35 Toma Lumimita Este primul pas laudabil al administratiei locale spre modernizare sper din suflet sa nu ramina la stadiul declatativ.
1971 vizualizari 28 Apr 2024 16:10 Câștigătorii concursului ”Umbrela verde”, Câmpina 2024

Câștigătorii concursului ”Umbrela verde”, Câmpina 2024

După cum v-am informat deja, joi, 26 aprilie 2024, a avut loc jurizarea Concursului Național ”Umbrela verde”, ajuns la ediția a XI-a și organizat de Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”, din Câmpina.

citeste mai mult
1755 vizualizari 27 Apr 2024 13:59 Zece cadre didactice din Dâmbovița au vizitat Grădinița ”Iulia Hasdeu” Câmpina

Zece cadre didactice din Dâmbovița au vizitat Grădinița ”Iulia Hasdeu” Câmpina

Grădinița ”Iulia Hasdeu” a participat la schimbul de experiență interjudețean Dâmbovița - Prahova, în cadrul C.R.E.D.

citeste mai mult
4576 vizualizari 26 Apr 2024 18:17 ”Umbrela verde”, concursul de la Câmpina care a cuprins lucrări ale elevilor din 37 județe

”Umbrela verde”, concursul de la Câmpina care a cuprins lucrări ale elevilor din 37 județe

Reluat după pandemie, concursul național ”Umbrela verde”, organizat la Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”, a fost prilej de mari emoții, dar și de bucurii, cuprinzând lucrări ale elevilor din 37 județe ale României.

citeste mai mult
1736 vizualizari 17 Apr 2024 20:49 Programul de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina a fost modificat pentru perioada 1 Mai – Sfintele Paște

Programul de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina a fost modificat pentru perioada 1 Mai – Sfintele Paște

Floricon Salub anunță modificarea programului de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina, în perioada 1 Mai – Sărbătorile Pascale, având în vedere faptul că vor exista șase zile libere (1-6 mai 2024).

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2024 Câmpina TV