CONTACT

"Informați suntem mai puternici pentru copiii noștri", un proiect complex, derulat la Câmpina de Asociația "Glasul Autismului"

- Social -

După cum v-am informat la începutul anului, în momentul obținerii finanțării externe, Asociația ”Glasul Autismului” din Câmpina derulează un proiect denumit “Informați suntem mai puternici pentru copiii noștri”. Este un proiect care se desfășoară până în toamna acestui an, include mai multe activități și este realizat cu sprijinul financiar al ”Active Citizens Fund România”, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Pe de o parte, proiectul răspunde nevoii de suport și informații în rândul părinților copiilor cu dizabilități, care au  acces redus la servicii de integrare, din cinci comunități rurale defavorizate din județul Prahova. În egală măsură, proiectul va aborda nevoile de resurse și informații în rândul organizațiilor societății civile care își doresc să poată dezvolta servicii de suport pentru grupurile vulnerabile, dar nu au capacitatea să o facă. Organizarea a trei module de formare cu teme precum management de proiect, strângere de fonduri și advocacy pentru 45 reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și grupurilor de inițiativă din comunitate reprezintă un răspuns la nevoia de acces la informații și necesitatea de atragere de resurse si gestionare a acestora pentru a dezvolta servicii adresate grupurilor vulnerabile.
”Ne-am bucurat să vedem că pentru aceste cursuri a existat un interes mare la înscriere din partea organizațiilor neguvernamentale și grupurilor de initiativă din comunitatea câmpineană și din localitățile învecinate. Astfel, vor paticipa: Asociația Frizzly, Asociația Fluturi Albi, Asociația CERC Aurul Negru Telega, Asociația Young Motivation, Asociația Socio-culturală Prahova Excelsior, Fundația Zamolxes, Grupul de inițiativă Game Changers Câmpina, Programul de voluntariat INDIVIZII. Prima sesiune de cursuri va avea loc la sfârșitul de săptămână 14 mai–16 mai, la Asociația Glasul Autismului și vor participa 15 persoane, respectând toate măsurile de prevenție și protecție conform legilor în vigoare, în contextul pandemiei COVID-19. Cursul de management de proiect va fi un curs introductiv, care va prezenta definiții, concepte, funcțiile managementului de proiect, ciclul de viață al unui proiect, elemente legate de riscurile ce pot apărea și modalități de gestionare a lor, astfel încât să pună bazele pentru formarea participanților în domeniul managementului de proiect. Cursul de fundraising sau strângerea de fonduri va descrie procesul de solicitare a contribuțiilor de la persoane fizice, companii sau fundații. Organizațiile nonprofit pot strânge fonduri printr-o varietate de metode de comunicare digitale și tradiționale. Cursul de advocacy se referă la un proces strategic de influențare a deciziilor de politică publică și a practicilor administrative care afectează viața diverselor categorii de cetățeni", se precizează într-un comunicat de presă al Asociației "Glasul Autismului".

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, puteți accesa www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Mai multe informații cu privire la activitățile proiectului și ale asociației pot fi găsitei pe paginile: https://www.facebook.com/glasulautismului, https://www.instagram.com/asociatiaglasulautismului și pe www.glasulautismului.ro sau puteți contacta coordonatorul proiectului, Ileana Papahagi, la numărul de telefon 0739.841.169.


12 May 2021 11:22 3955 vizualizari


Comentarii






1973 vizualizari 28 Apr 2024 16:10 Câștigătorii concursului ”Umbrela verde”, Câmpina 2024

Câștigătorii concursului ”Umbrela verde”, Câmpina 2024

După cum v-am informat deja, joi, 26 aprilie 2024, a avut loc jurizarea Concursului Național ”Umbrela verde”, ajuns la ediția a XI-a și organizat de Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”, din Câmpina.

citeste mai mult
1757 vizualizari 27 Apr 2024 13:59 Zece cadre didactice din Dâmbovița au vizitat Grădinița ”Iulia Hasdeu” Câmpina

Zece cadre didactice din Dâmbovița au vizitat Grădinița ”Iulia Hasdeu” Câmpina

Grădinița ”Iulia Hasdeu” a participat la schimbul de experiență interjudețean Dâmbovița - Prahova, în cadrul C.R.E.D.

citeste mai mult
4580 vizualizari 26 Apr 2024 18:17 ”Umbrela verde”, concursul de la Câmpina care a cuprins lucrări ale elevilor din 37 județe

”Umbrela verde”, concursul de la Câmpina care a cuprins lucrări ale elevilor din 37 județe

Reluat după pandemie, concursul național ”Umbrela verde”, organizat la Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”, a fost prilej de mari emoții, dar și de bucurii, cuprinzând lucrări ale elevilor din 37 județe ale României.

citeste mai mult
1737 vizualizari 17 Apr 2024 20:49 Programul de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina a fost modificat pentru perioada 1 Mai – Sfintele Paște

Programul de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina a fost modificat pentru perioada 1 Mai – Sfintele Paște

Floricon Salub anunță modificarea programului de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina, în perioada 1 Mai – Sărbătorile Pascale, având în vedere faptul că vor exista șase zile libere (1-6 mai 2024).

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2024 Câmpina TV