Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.
8 octombrie...
1912 – Panait Istrati vizita Câmpina, în special zona schelelor, scriind despre această vizită, câteva zile mai târziu, pe 14 octombrie, în ziarul ”România Muncitoare”. (foto)
1922 – Adunarea Generală a Părinților de la Liceul de Băieți mulțumea lui Gheorghe Grigorescu pentru donația făcută liceului – un tablou pictat de tatăl său, Nicolae Grigorescu. Din păcate, tabloul nu mai există astăzi în cadrul liceului.
2010 – Începea Campionatul Mondial de Karate, în localitatea Lons Le Saunier, Franța, clubul câmpinean AIKO cucerind o medalie de aur (Ionuț Alexandru Petre).
2011 – Începea Campionatul Mondial de Karate, la Halle – Germania, unde clubul câmpinean AIKO obținea o medalie de argint și una de bronz.
2013 – Meci în Liga a 3-a, FC Zagon – Fortuna Poiana Câmpina 1-0, la finalul jocului antrenorul Fortunei, Laurențiu Diniță, fiind demis. Arbitrul partidei a fost bucureșteanul Marcel Bîrsan.
2013 – Meci în Liga a 3-a, CSM Câmpina – Atletic Bradu 3-2, marcatori – Burloiu, Catană, Nae. Partida a fost arbitrată de Fernando Costache, din Constanța.
(Pentru documentarea acestui serial cu date din istoria Câmpinei am folosit mai multe surse - de la monografiile lui Stoica Teodorescu și Silviu Dan Cratochvil, la alte volume despre istoria Câmpinei ale unor autori precum Alin Ciupală, Șerban Băleanu, Eduard Iosifescu, Ion Șovăială, Simona Luncașu, Marian Dulă și până la diverse articole de presă.)
Grădinița ”Iulia Hasdeu” a participat la schimbul de experiență interjudețean Dâmbovița - Prahova, în cadrul C.R.E.D. Activitatea face parte din parteneriatele educaționale ”Starea de bine în grupa de preșcolari” și ”Copilăria, o lume de vis”, pe care instituția de învățământ din Câmpina le-a derulat în ultimii doi ani școlari împreună cu Grădinița nr. 14 Târgoviște și Școala Gimnazială ”Radu Cel Mare” Găești, parteneriate avizate de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și de Inspectoratul Școlar Județean Prahova.
Reluat după pandemie, concursul național ”Umbrela verde”, organizat la Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”, a fost prilej de mari emoții, dar și de bucurii, cuprinzând lucrări ale elevilor din 37 județe ale României.
Floricon Salub anunță modificarea programului de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina, în perioada 1 Mai – Sărbătorile Pascale, având în vedere faptul că vor exista șase zile libere (1-6 mai 2024).
Programul de colectare a deșeurilor menajere de la populație va suferi unele modificări de 1 Mai și Sfintele Sărbători Pascale, având în vedere că în perioada 1-6 mai este o minivacanță și nu se lucrează.