CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://www.hidroprahova.ro/
http://floricon.ro/
https://www.soceram.ro/

Primăria Câmpina nu a avut timp șase luni să organizeze noua licitație pentru gestionarea câinilor fără stăpân

- Actualitate -

Primăria Câmpina nu a avut timp șase luni să organizeze noua licitație pentru gestionarea câinilor fără stăpân

Contractul de delegare prin gestiune a Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân, încheiat între administrația locală câmpineană și societatea Alextib SRL Telega era valabil până la 31 ianuarie 2018. Consiliul Local l-a prelungit cu șase luni, până la 31 iulie 2018. Motivația acestei prelungiri a fost aceea că "nu sunt finalizate documentele pentru inițierea unei noi proceduri de concesionare și nici nu este aprobat bugetul local". În hotărârea aprobată de consilierii locali pe 25 ianuarie 2015 se precizează că va fi prelungit contractul prin act adițional, dar "nu mai mult de șase luni de la data expirării acestuia".

Bugetul local a fost aprobat în februarie 2018, deci această problemă s-a rezolvat. În aprilie, Consiliul Local a aprobat și documentația necesară pentru achiziția publică - studiul de oportunitate, caietul de sarcini, regulamentul privind delegarea prin concesiune, contractul. Deci, încă o problemă rezolvată. Licitația, însă, a tot întârziat. Procedura de achiziție publică a fost demarată abia în urmă cu câteva zile, o procedură simplificată, fără anunțarea ei pe site-ul Primăriei, cu termen limită de depunere a ofertelor 23 iulie. Suntem în data de 12 iulie 2018, contractul prelungit prin act adițional expiră la 31 iulie 2018. Ar fi undeva la limită, dacă nu apar alte probleme. Ce se va întâmpla în aceste condiții? Probabil că la ședința ordinară a CL Câmpina din 26 iulie, contractul cu firma lui Alexandru Chirobocea va fi prelungit printr-un nou act adițional. Pentru că se poate, pentru că se vrea, pentru că e vorba de Chirobocea, un prieten al multora din Primărie. Dacă se va opune cineva, reprezentanții Primăriei vor invoca din nou faptul că municipiul nu poate rămâne fără contract pentru strângerea câinilor maidanezi și cine dorește acest lucru înseamnă că vrea răul câmpinenilor. Nu ar fi prima dată când s-ar apela la o astfel de manipulare din partea unor reprezentanți ai Primăriei. Dacă se va reuși finalizarea acestei licitații organizate pe ultima sută de metri și (mai ales) într-un mod care lasă loc de interpretări, suntem curioși cine o va câștiga.

Trebuie să vă reamintim faptul că Primăria Câmpina a comandat și un raport de evaluare a adăpostului de câini aflat acum în administrarea Alextib SRL. Raportul nu este public, după cum v-am informat la momentul respectiv, deși vorbim despre un adăpost public și despre o evaluare făcută din bani publici. Din raport reiese o valoare estimată a adăpostului de 241.430 lei cu tot cu TVA, adică echivalentul a 51.812 euro. Este singura evaluare făcută la adăpostul de la Zorile, pentru că nu s-a realizat o astfel de evaluare și în 2012-2013, înainte de preluarea acestui adăpost de către Alexandru Chirobocea, pentru a putea face o comparație.
În plus, în luna iunie, deci luna trecută, când ar fi trebuit să se știe deja rezultatele licitației sau măcar procedura să se apropie de final, în Consiliul Local a fost aprobat un proiect privind completarea unei anexe de la o hotărâre emisă în anul 2009, privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public. Iar cu această ocazie am aflat că în urma întocmirii lucrărilor de cadastru, la adăpostul pentru câini s-a constatat că suprafața înregistrată inițial (5.508 mp) nu mai corespunde cu cea înregistrată în urma măsurătorilor topografice de acum (5.740 mp), motiv pentru care datele trebuie actualizate.


12 Jul 2018 12:56 5800 vizualizari



Comentarii






2538 vizualizari 24 Apr 2024 12:53

Călin Tiu a câștigat concursul de director medical al Spitalului Municipal Câmpina

În dimineața zilei de miercuri, 24 aprilie, a avut loc concursul pentru postul de director medical al Spitalului Municipal Câmpina.

citeste mai mult
1396 vizualizari 24 Apr 2024 12:11

Poliția Câmpina, în alertă! A dispărut un bărbat de 35 ani, din Poiana Câmpina

La data de 23 aprilie, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați de către o femeie din municipiu, despre faptul că fiul său Ionuț Cătălin Cernat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Poiana Câmpina a plecat de la domiciliu în cursul dimineții și nu s-a mai întors. 

citeste mai mult
5097 vizualizari 24 Apr 2024 09:02

Pe 15 iunie 2024, un nou examen de admitere la Școala de Poliție Câmpina. Înscrierile au început miercuri, 24 aprilie

1.340 locuri sunt scoase la concurs la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina în sesiunea care a început miercuri, 24 aprilie, și va avea examenul pe 15 iunie.

citeste mai mult
1126 vizualizari 19 Apr 2024 22:01

BEJ Prahova a respins contestația PSD privind numirea reprezentanților PNL în birourile electorale locale, inclusiv la Câmpina

În ziua desemnării reprezentanților partidelor politice în birourile electorale din fiecare localitate, PSD a depus o contestație. Contestația, formulată la nivelul fiecărei localități din Prahova, cu excepția comunei Izvoarele, dar având aceeași temă, a fost analizată la nivelul Biroului Electoral Județean Prahova și ulterior respinsă.

citeste mai mult
https://dentfamily.ro/
https://cleopatra-esthetics.ro/
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2024 Câmpina TV