Primăria Câmpina a finalizat procedura de achiziție publică pentru închirierea de noi decorațiuni care vor fi montate în municipiu cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Instalațiile vor fi furnizate de societatea MK Illumination SRL Hunedoara și vor costa aproximativ 20.000 euro.
Este vorba despre 158 de figurine sub diferite forme, 28 de bannere evantai, 14 bannere cu steluțe și 6 bannere cu mesajul "La mulți ani!". În ultimii ani, administrația locală câmpineană a preferat să închirieze instalații ornamentale pentru Crăciun, astfel încât să le poată schimba de la un an la altul, cel puțin în zona centrală a localității. Cel mai probabil, iluminatul public de sărbători va fi aprins oficial pe 30 noiembrie 2017, când va avea loc și tradiționalul concert de colinde susținut de copii în Parcul Milia.
Pentru 726 tineri din toate județele țării, ziua de 26 aprilie și Câmpina vor rămâne în amintirea lor ca momentul unic în care au absolvit Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” și au depus jurământul de credință.
În cursul zilei de marți, 23 aprilie, în jurul orei 19.00, polițiștii câmpineni au oprit un autoturism pentru control pe Strada Mihai Eminescu.
În dimineața zilei de miercuri, 24 aprilie, a avut loc concursul pentru postul de director medical al Spitalului Municipal Câmpina.
La data de 23 aprilie, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați de către o femeie din municipiu, despre faptul că fiul său Ionuț Cătălin Cernat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Poiana Câmpina a plecat de la domiciliu în cursul dimineții și nu s-a mai întors.