CONTACT

Dan Ioan Mușat (președintele PSD Câmpina): Obiectivul e să câștigăm alegerile la Câmpina. A venit timpul după 20 de ani de eșec liberal

- Politică -

Dan Ioan Mușat (președintele PSD Câmpina): Obiectivul e să câștigăm alegerile la Câmpina. A venit timpul după 20 de ani de eșec liberal

Cu aproape două luni înaintea alegerilor locale, partidele sunt în febra pregătirilor electorale. Deși nu suntem oficial în campanie electorală, așa cum este ea definită de lege, lucrurile se desfășoară ca și cum ar fi. În arena politică se anunță candidaturi, obiective, se scot în evidență problemele și se oferă soluții.

Am luat pulsul politic al organizației PSD Câmpina printr-un interviu pe care președintele organizației, Dan Ioan Mușat, a avut amabilitatea să ni-l acorde.
Am intrat, practic, în linie dreaptă către alegerile locale. Cu ce obiective intră PSD Câmpina în aceste alegeri?
Fără doar și poate ne propunem să câștigăm alegerile pe data de 9 iunie. Obiectivul organizației noastre, la care muncim zi de zi, este să câștigăm Primăria Câmpina prin candidatul nostru, Irina Mihaela Nistor, să fim primii și în clasamentul de la Consiliul Local și să îi putem asigura domnului Virgiliu-Daniel Nanu un număr de voturi de la Câmpina care să îl aducă în poziția de a câștiga alegerile pentru președinția Consiliului Județean. E un obiectiv realizabil și cred că suntem pe drumul cel bun. Reacția câmpinenilor în interacțiunea noastră cu ei ne face să fim optimiști.
Apropo de reacția câmpinenilor, știm că Irina Mihaela Nistor, candidatul PSD pentru Primăria Câmpina a avut un tur din ușă în ușă al orașului în care dumneavoastră, cei din PSD, ați însoțit-o. Ce zic oamenii? Pare că după foarte mulți ani sunt dispuși să dea din nou o șansă PSD-ului la Primăria Câmpina?
Da! Fără doar și poate. Orașul acesta are nevoie de o schimbare și câmpinenii simt asta, și-o doresc. Mulți dintre ei știu că PSD n-a avut primar aici de foarte mulți ani, de prea mulți ani aș spune. PNL a eșuat la Câmpina și asta e o realitate. Confirmată și de tristul experiment cu Alin Moldoveanu, care s-a dovedit că n-a fost independent, ci tot un PNL-ist care a renunțat la haina galben-albastră doar pe timpul campaniei din 2020. Din 2004 și până acum PNL a avut timp să arate ce poate. Sunt 20 de ani în care orașul nostru a decăzut mult. O spun cu mare tristețe. Iar acești ultimi ani, cu prim-vicepreședintele PNL Prahova, Alin Moldoveanu primar, au fost cireașa de pe tort. Sau mai bine spus bomboana de pe colivă. Anii de administrație Moldoveanu au încununat 20 de ani de eșec liberal în administrația câmpineană. E de-ajuns! Și-o spun câmpinenii cu care am discutat.
Cum ar putea să arate majoritatea din Consiliul Local Câmpina în această eră post-liberală de care vorbiți?
Cred că este prematur și totodată ineficient să discutăm despre posibile majorități. Alegerile sunt singurele care vor decide și cred că e sănătos să ne ducem cu toții în fața oamenilor, să ne prezentăm soluțiile, să le cerem votul și, ulterior, pe baza rezultatelor, să vedem cum putem oferi Câmpinei o administrație cât mai bună. Eu cred că sunt trei lucruri certe în aceste alegeri, pe baza cărora câmpinenii vor alege în cunoștință de cauză:
1. Alin Moldoveanu a dus pe noi culmi de eșec administrația liberală și trebuie să plece. Singura care îl poate învinge e Irina Mihaela Nistor.
2. La Consiliul Județean avem de ales între un prahovean serios, profesionist, apropiat de oameni, domnul Virgiliu-Daniel Nanu, și actualul președinte PNL al CJ Prahova, renumit pentru cazul de corupție, mașinile de lux, viața prin Dubai și pentru faptul că n-are nicio legătură cu județul nostru, domnul Iulian Dumitrescu.
3. Iar la Consiliul Local Câmpina eșecul de 20 de ani al administrației liberale trebuie să se încheie, iar PSD este cea mai sigură și corectă alegere.
Acesta este tabloul alegerilor locale de pe 9 iunie de la Câmpina și sunt sigur că PSD va fi de partea câștigătoare a luptei în toate cele trei cazuri.


31 Mar 2024 10:12 1370 vizualizari


Comentarii






  • 06.04.2024 11:50 Bogdan Deocamdată programul de viitor primar omite zona poluata din SE localități Campina. Și aceea este tot orașul nostru. Nu ar fi bun un parc , sau pădure urbana, poate fi și zona industriala,sau ce ceva mai bun.
954 vizualizari 02 May 2024 20:11 Alegeri locale la Câmpina. Opt candidați la funcția de primar și 148 la Consiliul Local

Alegeri locale la Câmpina. Opt candidați la funcția de primar și 148 la Consiliul Local

S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie 2024. La Câmpina, s-au înscris în cursa electorală opt candidați la funcția de primar din partea a tot atâtea partide politice și alianțe, precum și 148 candidați la Consiliul Local din partea a zece formațiuni politice și un independent.

citeste mai mult
1091 vizualizari 02 May 2024 18:58 Suspiciuni privind posibile fraude electorale, semnalate de Partidul Câmpina Curată

Suspiciuni privind posibile fraude electorale, semnalate de Partidul Câmpina Curată

În cadrul unei declarații de presă, pe care au susținut-o joi, 2 mai, liderii Partidului Câmpina Curată au făcut o serie de declarații pe mai multe subiecte, cel mai ”fierbinte” fiind cel al unei posibile fraude electorale în perspectiva alegerilor locale din 9 iunie 2024.

citeste mai mult
1811 vizualizari 01 May 2024 15:30 Partidul SOS România, ultimul care și-a depus candidaturile pentru alegerile locale la Câmpina

Partidul SOS România, ultimul care și-a depus candidaturile pentru alegerile locale la Câmpina

Cu numai câteva ore înaintea termenului limită, care a expirat la miezul nopții de marți spre miercuri, la Biroul Electoral Câmpina s-au înregistrat ultimele candidaturi.

citeste mai mult
1673 vizualizari 01 May 2024 10:43 10 proiecte pentru viitorul Câmpinei, prezente în programul electoral al Irinei Nistor

10 proiecte pentru viitorul Câmpinei, prezente în programul electoral al Irinei Nistor

În cadrul unui eveniment care a adunat zeci de participanți (și despre care noi am scris AICI), Irina Mihaela Nistor, candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al municipiului Câmpina, a lansat oficial programul său electoral, un plan ambițios menit să aducă un nou început pentru oraș. Discursul de lansare, bazat pe trei piloni fundamentali - Oameni, Prezent și Viitor - a trasat viziunea Irinei Nistor pentru un oraș revitalizat și adaptat nevoilor cetățenilor săi.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2024 Câmpina TV