CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://www.hidroprahova.ro/
http://floricon.ro/
https://www.soceram.ro/

PNL Prahova cere prefectului să se delimiteze de 'Proiectul PHEXIT' al alianței PSD-ALDE-PMP

- Politică -

PNL Prahova cere prefectului să se delimiteze de 'Proiectul PHEXIT' al alianței PSD-ALDE-PMP

Printr-o scrisoare deschisă adresată prefectului Cosmin Gerogescu, liderii PNL Prahova îi cer acestuia să se delimiteze de 'Proiectul PHEXIT'. Ce înseamnă PHEXIT? 'Înseamnă proiectul PSD-ALDE-PMP de fraudare a alegerilor pentru conducerea Consiliului Județean Prahova'.

După cum se știe deja, liberalii nu s-au prezentat la ședința de constituire a Consiliului Județean Prahova. Nici joi, nici duminică. Următoarea ședință este programată pentru miercuri, 29 iulie. Motivul invocat a fost acela că alianța PSD-ALDE-PMP, constituită la nivel județean, va pune în practică scenariul de la Consiliul Local Ploiești, unde nu s-a respectat legea în privința alegerii viceprimarilor prin vot secret. Practic, la ieșirea din cabina de vot, consilierii partidelor menționate le arătau liderilor lor buletinul de vot. Liberalii se tem că același lucru se va întâmpla și la nivelul Consiliului Județean și solicită prefectului să se implice în organizarea legală a alegerilor pentru conducerea CJ. Iată scrisoarea deschisă pe care liderii PNL Prahova - senatorul Iulian Dumitrescu și deputatul George Ionescu - au adresat-o prefectului:

'Suntem îngrijoraţi de Proiectul PHEXIT al Alianţei PSD-ALDE-PMP, constituite la nivelul judeţului Prahova în vederea obţinerii puterii locale cu orice mijloace, inclusiv prin încălcarea legii. Mai precis, este vorba de încălcarea prevederilor legale privind votul secret la alegerea conducerii Consiliului Judeţean Prahova şi a viceprimarilor din mai multe localităţi din judeţ, inclusiv Ploieşti, prin obligarea consilierilor să prezinte buletinele de vot şefilor de partid, înainte de introducerea buletinelor în urne. În opinia noastră, asemenea practici conduc la EXIT-ul judeţului Prahova de pe traiectoria asumată de România în UE, şi nu numai, privind respectarea legii şi funcţionarea statului de drept.
Având în vedere că, în conformitate cu art. 19 a Legii nr. 340/2004, prefectul judeţului asigura aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a celorlalte acte normative, vă solicităm să luaţi toate măsurile necesare ca alegerea conducerii Consiliului Judeţean Prahova, reprogramată pentru miercuri, 29 iunie 2016, să se desfăşoare cu asigurarea secretului votului. Acest lucru presupune ca reprezentanţii partidelor să nu aibă posibilitatea să îi verifice pe consilieri cum au votat între cabina de vot şi urnă, aşa cum deja s-a întâmplat la alegerea viceprimarilor din Ploieşti şi din alte localităţi ale judeţului Prahova.
În acest context, vă reamintim că clauzele stabilite în art.101 din Legea nr. 215 privind secretul votului pentru conducerea Consiliului Judeţean au un caracter imperativ, iar nerespectarea legii atrage nulitatea votului. Consilierii judeţeni ai PNL, care au fost mandataţi prin vot de peste 100.000 de prahoveni, nu pot să fie părtaşi la proiectul PHEXIT al Alianţei PSD-ALDE-PMP de fraudare a alegerilor pentru conducerea Consiliului Judeţean Prahova. Trebuie să dăm un semnal că au trecut vremurile în care politicienii din Prahova călcau legea în picioare pentru a-şi vedea de propriile lor interese. Tocmai de aceea, vă cerem să vă îndepliniţi atribuţiile legale, să vă implicaţi în organizarea legală a alegerilor pentru conducerea Consiliului Judeţean Prahova şi astfel să puneţi capăt Proiectului PHEXIT'.
Iulian Dumitrescu, co-preşedinte PNL Prahova
George Ionescu, co-preşedinte PNL Prahova


27 Jun 2016 22:08 7294 vizualizari



Comentarii






  • 28.06.2016 00:09 Cornel cred ca e cam deplasata asocierea intre BREXIT si PHEXIT!!! E CAM MULT!
743 vizualizari 25 Apr 2024 16:18 Partidul Câmpina Curată a depus dosarele de candidați pentru Consiliul Local

Partidul Câmpina Curată a depus dosarele de candidați pentru Consiliul Local

În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie, Partidul Câmpina Curată a depus la Biroul Electoral Local dosarele de candidați pentru Consiliul Local. Vă reamintim că pentru funcția de primar, Partidul Câmpina Curată o susține pe Irina Nistor, candidatul PSD.

citeste mai mult
1502 vizualizari 24 Apr 2024 22:29 Călin Tiu (PSD) și Alexandru Vane (PNL), candidații din Câmpina cu șanse mari să devină consilieri județeni

Călin Tiu (PSD) și Alexandru Vane (PNL), candidații din Câmpina cu șanse mari să devină consilieri județeni

Doi câmpineni sunt pe poziții eligibile pe liste partidelor pe care le reprezintă, pentru Consiliul Județean Prahova, cu șanse foarte mari de a deveni consilieri județeni în urma alegerilor locale din 9 iunie 2024.

citeste mai mult
610 vizualizari 24 Apr 2024 19:06 Iulian Dumitrescu (PNL) și-a depus candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Prahova

Iulian Dumitrescu (PNL) și-a depus candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Prahova

Președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus astăzi, 24 aprilie 2024, dosarul de candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Judeţean.

citeste mai mult
2018 vizualizari 22 Apr 2024 21:37 Lansare la Ploiești. Bogdan Ene este candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Câmpina

Lansare la Ploiești. Bogdan Ene este candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Câmpina

Luni seară, la Ploiești, a avut loc lansarea candidaților Alianței Dreapta Unită - USR - PMP - Forța Dreptei - pentru alegerile locale din 9 iunie, la nivelul județului Prahova.

citeste mai mult
https://dentfamily.ro/
https://cleopatra-esthetics.ro/
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2024 Câmpina TV