CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://www.hidroprahova.ro/
http://floricon.ro/
https://www.soceram.ro/

S-a întâmplat în Câmpina, de-a lungul timpului, la data de 30 septembrie

- Social -

S-a întâmplat în Câmpina, de-a lungul timpului, la data de 30 septembrie

Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.

30 septembrie...
1912 – Panait Istrati (foto) venea la Câmpina pentru a participa la o acțiune de protest împotriva războiului. Era găzduit de familia Aricescu, simpatizantă a clasei muncitoare, pe Strada Griviței, nr. 11. Ulterior, a publicat un articol ”Din regiunea petrolului. Câmpina”, în ziarul ”România muncitoare”. 
1961 – În cadrul campionatului republican de box, Mihai Nicolau (Energia Câmpina) îl învingea prin KO în repriza a doua pe Mihai Peci, de la CCA București.
1993 – Prin Hotărâre a Consiliului Local Câmpina se aprobarea titlului de cetățean de onoare mai multor personalități - campionul mondial la popice Petre Purje, profesor Margareta Brateș, profesor doctor Ion Bălu, profesor doctor Mircea Socolescu, fostul director al Institutului de Cercetări în Petrol doctor inginer Gheorghe Aldea, fostul primar Gheorghe Ilioiu și Silviu Dan Cratochvil – autorul unei monografii despre Câmpina.
1995 – Pe traseul de motocros de pe dealul Muscel avea loc etapa finală a Campionatului Național de Motocros, organizată de Moto Club Lido Câmpina, Cătălin Duță devenind campion național la clasa 125cmc specială.
2000 – Meci în Divizia B, Poiana Câmpina – Callatis Mangalia 1-0, gol Aldea. Arbitrul partidei a fost Marin Ezaru, din Craiova.
2009 – La sediul Primăriei Câmpina, în prezența președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, primarul Horia Tiseanu și secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Răzvan Murgeanu, semnau contractul de finanțare pentru proiectul ”Modernizare Calea Dacia”, cea mai importantă lucrare cu fonduri europene realizată până în prezent la Câmpina, dar care i-a adus și multe bătăi de cap primarului Tiseanu.
2014 – ”Protest în negru” în centrul Câmpinei, unde peste 2.000 de oameni semnau ”Petiția privind asigurarea siguranței circulației rutiere pe DN1”, după un tragic accident pe DN1, în care șase persoane își pierdeau viața, cinci dintre victime fiind din Câmpina.

(Pentru documentarea acestui serial cu date din istoria Câmpinei am folosit mai multe surse - de la monografiile lui Stoica Teodorescu și Silviu Dan Cratochvil, la alte volume despre istoria Câmpinei ale unor autori precum Alin Ciupală, Șerban Băleanu, Eduard Iosifescu, Ion Șovăială, Simona Luncașu, Marian Dulă și până la diverse articole de presă.)


30 Sep 2020 08:19 1425 vizualizari


Comentarii






1855 vizualizari 28 Apr 2024 16:10 Câștigătorii concursului ”Umbrela verde”, Câmpina 2024

Câștigătorii concursului ”Umbrela verde”, Câmpina 2024

După cum v-am informat deja, joi, 26 aprilie 2024, a avut loc jurizarea Concursului Național ”Umbrela verde”, ajuns la ediția a XI-a și organizat de Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”, din Câmpina.

citeste mai mult
1720 vizualizari 27 Apr 2024 13:59 Zece cadre didactice din Dâmbovița au vizitat Grădinița ”Iulia Hasdeu” Câmpina

Zece cadre didactice din Dâmbovița au vizitat Grădinița ”Iulia Hasdeu” Câmpina

Grădinița ”Iulia Hasdeu” a participat la schimbul de experiență interjudețean Dâmbovița - Prahova, în cadrul C.R.E.D.

citeste mai mult
4500 vizualizari 26 Apr 2024 18:17 ”Umbrela verde”, concursul de la Câmpina care a cuprins lucrări ale elevilor din 37 județe

”Umbrela verde”, concursul de la Câmpina care a cuprins lucrări ale elevilor din 37 județe

Reluat după pandemie, concursul național ”Umbrela verde”, organizat la Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”, a fost prilej de mari emoții, dar și de bucurii, cuprinzând lucrări ale elevilor din 37 județe ale României.

citeste mai mult
1708 vizualizari 17 Apr 2024 20:49 Programul de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina a fost modificat pentru perioada 1 Mai – Sfintele Paște

Programul de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina a fost modificat pentru perioada 1 Mai – Sfintele Paște

Floricon Salub anunță modificarea programului de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina, în perioada 1 Mai – Sărbătorile Pascale, având în vedere faptul că vor exista șase zile libere (1-6 mai 2024).

citeste mai mult
https://dentfamily.ro/
https://cleopatra-esthetics.ro/
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2024 Câmpina TV