Evenimentul ”Codey Rocky ne învață programare" a câștigat o finanțare prin programul ”Meet and Code”, susținut la nivel european de Amazon și SAP.
În România, programul este coordonat pentru cel de-al 7-lea an consecutiv de #AsociațiaTechsoup și susține evenimente de tehnologie și programare aliniate cu misiunea inițiativei Comisiei Europene: Europe Code Week.
În cadrul acestui eveniment, elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială ”Ioan Duhovnicul” Bănești, coordonați de profesor învățământ primar Beatrice Cîrstea, au învățat pas cu pas activități de programare. Cu ajutorul robotului Codey Rocky, elevii au fost introduși în programarea vizuală de tip drag-and-drop și au colaborat atractiv și creativ în grupuri mici, formându-și abilitățile digitale și îmbunătățindu-și abilitățile de muncă în echipă, creativitatea și comunicarea.
Codey Rocky este un robot educativ programabil și reprezintă o îmbinare între partea hardware și software rezultând un mod interactiv și distractiv de învățare prin joacă. Folosind software-ul mBlock, software ce suportă atât limbajele de programare grafice gen Scratch dar și cele gen text – Python – Codey Rocky îi poartă pe copii în lumea tehnologiei avangardiste cu ajutorul funcționalităților AI (Artificial Intelligence) și IoT (Internet of Things), oferindu-le un avantaj competitiv în era inteligenței artificiale.
După cum v-am informat deja, joi, 26 aprilie 2024, a avut loc jurizarea Concursului Național ”Umbrela verde”, ajuns la ediția a XI-a și organizat de Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”, din Câmpina.
Grădinița ”Iulia Hasdeu” a participat la schimbul de experiență interjudețean Dâmbovița - Prahova, în cadrul C.R.E.D.
Reluat după pandemie, concursul național ”Umbrela verde”, organizat la Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”, a fost prilej de mari emoții, dar și de bucurii, cuprinzând lucrări ale elevilor din 37 județe ale României.
Floricon Salub anunță modificarea programului de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina, în perioada 1 Mai – Sărbătorile Pascale, având în vedere faptul că vor exista șase zile libere (1-6 mai 2024).