CONTACT
https://miras.ro/
https://www.matosimobiliare.ro/
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://www.soceram.ro/

100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Eduard Kessler

- Social -

100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Eduard Kessler

Eduard Kessler, cel care în 1860 a înființat prima farmacie din Câmpina, iar în 1899 a fost primar al localității, și-a pus puternic amprenta asupra acestor meleaguri. O personalitate de excepție, recunoscută și apreciată la nivel național.

Eduard Kessler a obținut titlul de magistru în farmacie la Viena, iar la întoarcerea în țară a fost numit la Farmacia Plecker din București, unde l-a cunoscut pe Carol Davilla, medic și farmacist român de origine franceză. Apreciind vastele cunoștințe farmaceutice ale lui Kessler, generalul Davilla i-a propus postul de șef al Farmaciilor Civile și Militare din țară, iar mai târziu o catedră la Școala de Farmacie care abia se înființa. Eduard Kessler a fost membru onorific al Societății Studenților Farmaciști, membru al Asociației Generale a Corpului Farmaciștilor din țară, membru al Societății Farmaceutice, președinte al Societății Economice "Salvatorul".
Eduard Kessler nu s-a născut la Câmpina, dar a venit aici în anul 1860, la vârsta de 26 de ani (era născut pe 5 septembrie 1834). Atunci, în 1860, a înființat prima farmacie din oraș, într-un moment în care în toată țara erau 80 de farmacii, iar în Prahova doar trei, toate la Ploiești. În anul 1876 a fost desemnat să conducă Direcția Serviciului Sanitar al liniei ferate Ploiești - Predeal, aflată la momentul respectiv în construcție, iar în anul 1880 a deschis o farmacie la Sinaia. În anul 1898 a fost ales consilier al Câmpinei, iar în anul următor, 1899, devine primarul Câmpinei, funcție pe care nu o deține decât patru luni, fiind doborât de boala care îi va aduce și moartea la începutul anului 1900. Deși a fost primar al Câmpinei doar patru luni, Kessler a reușit în această scurtă perioadă să realizeze primul sistem de aducțiune a apei potabile și să monteze primii stâlpi de iluminat public pe artera principală.
De altfel, în semn de respect și cinstire a memoriei sale, la înmormântarea au transmis telegrame și scrisori de condoleanțe mari personalități românești: prinții Știrbei, administratorul Domeniilor Regale - Ion Kalinderu, savantul Constantin I. Istrati, familiile Ghica, Mavrocordat, Cantacuzino, Hasdeu, tânărul George Enescu și mulți alții. (Informații din ziarul "Câmpina", o ediție din anul 1900, aflată în colecția personală a istoricului Alin Ciupală) 
Puțină lume știe că Eduard Kessler are un bust în Câmpina. Se află în cimitirul de pe Strada Bobâlna, la mormântul familiei Kessler. Din păcate, în urmă cu mai mulți ani, placa de bronz care însoțea bustul și care avea un basorelief al soției fostului primar a fost furată. Aceasta era realizată de un sculptor celebru din perioada interbelică, Oscar Spathe. Astăzi, bustului lui Eduard Kessler abia se mai distinge dintre buruienile care i-au năpădit mormântul...

"100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina" este o nouă rubrică dedicată Câmpinei în Anul Centenarului. Și până la 8 ianuarie 2019, de Ziua Câmpinei, vă vom prezenta personalități de ieri și de azi, din toate domeniile, și vom descoperi împreună legătura lor cu orașul nostru.

Citiți și: 100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Toma T. Socolescu
100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Dr. Constantin I. Istrati
100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Cezar Bolliac


25 Oct 2018 20:27 4279 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
724 vizualizari 04 Jun 2026 19:04 Au început înscrierile pentru anul 2026-2027 la Școala Postliceală „Louis Pasteur

Au început înscrierile pentru anul 2026-2027 la Școala Postliceală „Louis Pasteur" Câmpina

Asistent medical generalist și asistent medical de farmacie sunt cursurile acreditate pe care le derulează Școala Postliceală „Louis Pasteur" Câmpina.

citeste mai mult
710 vizualizari 04 Jun 2026 17:56 „Gărgărițele”, lecție demonstrativă la Grădinița „Iulia Hasdeu” Câmpina

„Gărgărițele”, lecție demonstrativă la Grădinița „Iulia Hasdeu” Câmpina

O lecție reușită este aceea în care copiii învață jucându-se, iar progresul lor este vizibil la fiecare pas. Preșcolarii grupei mari „Gărgărițele”, coordonați de profesor Elena Secară, au fost joi, 4 iunie, protagoniștii unei lecții demonstrative de succes, concepută ca o punte educațională spre clasa pregătitoare.

citeste mai mult
653 vizualizari 02 Jun 2026 17:11 Ziua Copiilor, sărbătorită în curtea Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din Provița de Sus

Ziua Copiilor, sărbătorită în curtea Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din Provița de Sus

Mai rar ne este dat să vedem un asemenea eveniment cum a fost cel organizat la Provița de Sus de Ziua Copiilor. Curtea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" s-a umplut de veselie, de joacă, de culoare și entuziam.

citeste mai mult
581 vizualizari 02 Jun 2026 08:48 În primele patru luni ale acestui an, în Prahova, aproape o mie din apelurile la 112 au fost false

În primele patru luni ale acestui an, în Prahova, aproape o mie din apelurile la 112 au fost false

Un apel fals la 112 nu înseamnă doar o alarmă nejustificată. Înseamnă direcționarea unor resurse umane și logistice către un eveniment inexistent, în timp ce, în alt loc, o persoană aflată într-un pericol real poate aștepta intervenția autorităților.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV