Mare bucurie pentru credincioșii romano-catolici, care au fost prezenți duminică, 7 aprilie, în a doua duminică a Paștelui catolic, la Biserica romano-catolică ”Sf. Anton de Padova”, din Câmpina.
Bucuria a fost oferită de un concert susținut de Corul ”Lira”, din Câmpina, condus de profesorul Dănuț Andrei, care reunește elevi de la mai multe instituții de învățământ din localitate. Ei au susținut un concert de muzică corală, apreciat de enoriașii acestei biserici, precum și de preotul paroh Claudiu Cojan.
După cum v-am informat deja, joi, 26 aprilie 2024, a avut loc jurizarea Concursului Național ”Umbrela verde”, ajuns la ediția a XI-a și organizat de Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”, din Câmpina.
Grădinița ”Iulia Hasdeu” a participat la schimbul de experiență interjudețean Dâmbovița - Prahova, în cadrul C.R.E.D.
Reluat după pandemie, concursul național ”Umbrela verde”, organizat la Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”, a fost prilej de mari emoții, dar și de bucurii, cuprinzând lucrări ale elevilor din 37 județe ale României.
Floricon Salub anunță modificarea programului de colectare a deșeurilor vegetale în Câmpina, în perioada 1 Mai – Sărbătorile Pascale, având în vedere faptul că vor exista șase zile libere (1-6 mai 2024).