
O delegație numeroasă, formată din ambasadori și consuli în România ai mai multor state africane, s-a aflat la Câmpina și Poiana Câmpina, la sfârșitul acestei săptămâni, unde a vizitat societatea Confind și Centrul Medical SanConfind. Vizita a fost organizată în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Prahova.

Am scris recent despre ceea ce noi am considerat și considerăm a fi o super oportunitate pe care municipiul Câmpina nu ar trebui să o rateze - accesarea de fonduri europene pentru modernizarea transportului public, a drumurilor, realizarea de piste de biciclete și centre de închiriat biciclete etc. Ei bine, cel mai probabil, Câmpina va rata această oportunitate, primarul Horia Tiseanu fiind de părere că proiectul este bun, dar "constituie o temă mai îndepărtată de dorințele și necesitatea locuitorilor municipiului".

Sunt două proiecte importante, pentru care au fost întocmite documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții și au fost aprobați, de către Consiliul Local, indicatorii tehnico-economici. Valoarea lucrărilor este mare în ambele cazuri și de aceea proiectele au fost depuse pentru obținerea de fonduri europene în cadrul POR 2014-2020, Axa 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Capitolul - Sprijinirea eficienței energetice la clădiri publice.

La Casa Tineretului din municipiul Câmpina au început, zilele trecute, lucrări de modernizare, care vor consta în reparații la fațade. Licitația pentru executarea acestor lucrări a fost câștigată de firma Palex Construcții Instalații SRL București cu prețul de 257.000 lei (cu tot cu TVA). Termenul de execuție este de 120 de zile.

În parcarea complexului comercial Kaufland din municipiul Câmpina va apărea în curând o stație mobilă de distribuție a carburanților. Este vorba despre o benzinărie care va avea doar pompe de alimentare dotate cu dispozitive pentru plata rapidă cu cardul bancar.
Programată inițial pentru 8 octombrie, cea de-a V-a ediție a Cupei Muscel la baschet și fotbal va avea loc joi, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației, când nu se fac cursuri, dar se desfășoară activități extracurriculare.

În primavara acestui an, compania de teatru independent "Cuibul artiștilor" a organizat un turneu caritabil prin țară cu piesa "O zi de vară". Tinerii actori au susținut 13 reprezentanții la care intrarea a fost gratuită, spectatorii putând face donații individuale, în funcție de posibilități. Iar cu banii strânși în urma acestui turneu, aproximativ 10.000 lei, "Cuibul artiștilor" a cumpărat aparatură pentru bebelușii de la Secția de Neonatologie a Spitalului Municipal Câmpina.

Dacă se făceau câțiva kilometri în fiecare an, de când tot vorbim despre autostrada București - Ploiești - Brașov, probabil că la acest moment era deja finalizată. De fiecare dată când se scgimbă guvernele, autostrada este readusă în discuție, primește statut de prioritate și... cam atât. Acum, autostrada a revenit în atenția autorităților, iar ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a întâlnit recent la Ploiești cu reprezentanții primăriilor din localitățile pe unde ar trebui să treacă această autostradă.

În urmă cu mai bine de două luni, CâmpinaTV.ro vă prezenta starea deplorabilă în care au ajuns terenurile de tenis de la baza sportivă Fibec, de pe Strada Pictor Grigorescu, întregul activ fiind scos la licitație de administratorul judiciar al societății. Ne întrebam atunci dacă nu cumva ar fi bine ca această bază sportivă să intre în patrimoniul localității prin achiziționarea ei de către administrația locală. Acum, își pun aceeași întrebare și consilierii locali câmpineni.

La fiecare început de an școlar, conform legislației în vigoare, Consiliul Local Câmpina își stabilește reprezentanții în consiliile de administrație ale unităților de învățământ școlar și preșcolar din municipiu. Acest lucru s-a întâmplat la ședința din 28 septembrie, când întreaga procedură a durat mai bine de o oră și jumătate. Practic, au fost două liste de propuneri - una a PSD și una a PNL-PMP-ALDE. Fiind mai multe propuneri a fost nevoie de vot secret, s-au făcut buletine, s-a votat, s-a numărat. Iar la vot au ieșit propunerile alianței care deține majoritatea în CL Câmpina.