A plouat torențial la Bușteni în noaptea de luni spre marți. A fost o rupere de nori în urma căreia 30 de locuințe au fost inundate, iar DN1 blocat de aluviuni. Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a mobilizat la fața locului mai multe echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere și două motopompe pentru a ajuta la evacuarea apei din gospodăriile oamenilor. De asemenea, a fost trimis și un echipaj de prim-ajutor.
După cum v-am informat și cu alte ocazii, Asociația Glasul Autismului din Câmpina derulează în acest an un proiect denumit “Informați suntem mai puternici pentru copiii noștri”, prin intermediul Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. În cadrul proiectului au fost și continuă să fie organizate acțiuni pentru copiii cu tulburări din spectrul autist.
La Grădinița “Iulia Hasdeu” din municipiul Câmpina s-a desfășurat, pe parcursul a aproximativ două săptămâni, proiectul educațional “Grădinița creativă de vară – Curcubeu în suflet de copil”, la care au participat 25 de copii și 12 cadre didactice de la instituția menționată și grădinițele partenere.
312 contestații au fost depuse la liceele câmpinene după primele rezultate ale bacalaureatului, iar 14 elevi au promovat examenul în urma recorectării lucrărilor (șapte la Forestier, șase la Energetic și unul la “Istrati”). Procentul de promovabilitate a crescut, astfel, de la 69,5% la 71,86%.
Proiectul ”Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce”, finanțat prin Fondul Social European, în cadrul Programului Oprațional Capital Uman (POCU), a fost lansat luni, 5 iulie 2021, la Câmpina, în prezența finanțatorilor, a partenerilor din proiect și a autorităților locale. Acest proiect include un program complex de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin, oferind investigații gratuite pentru 170.000 de femei din regiunea Sud Muntenia (județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Giurgiu, Prahova și Teleorman), provenind în special din grupuri vulnerabile.
După un an și jumătate de restricții impuse de pandemia de coronavirus, Fundația Zamolxes din Câmpina a reluat acțiunile de mobilitate a tineretului, un prim proiect derulându-se în perioada 17-25 iunie, la Luxemburg.
De obicei, la inundații, la calamități, oamenii se apropie, încercând să facă front comun în calea naturii dezlănțuite. Ceea ce s-a întâmplat, însă, vineri, la Telega, imediat după precipitațiile abundente care au făcut ravagii în zona Câmpina, depășește orice limită.
Comuna Poiana Câmpina a fost una dintre localitățile din județul Prahova aflate astăzi sub codul roșu de vreme severă. Au fost ploi torențiale care au depășit 50 l/mp și care au inundat mai multe gospodării și drumuri publice. Cea mai gravă situație s-a înregistrat pe Strada Răgman, în apropierea bazinului de apă, unde s-a produs o alunecare de teren care a blocat drumul. Practic, o parte din pădurea din vecinătate s-a rupt, pământul a luat-o la vale cu tot cu copaci și a ajuns în mijlocul drumului.
Societatea HidroPrahova, operator regional al sistemelor publice de apă și canalizare în județul Prahova, reia apelul adresat abonaților din aria sa de operare, în special celor din mediul rural, de a utiliza resursele de apă potabilă exclusiv pentru consumul personal, igienă sau alte activități gospodărești, și nu pentru lucrări agricole sau grădinărit.
La Căminul Cultural din Provița de Sus a avut loc miercuri30 iunie 2021, conferința de deschidere a proiectului ”Dealurile Sultanului – dezvoltare locală prin furnizarea de servicii integrate în comuna Provița de Sus, județul Prahova”, proiect derulat de Primăria comunei Provița de Sus în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală ”Dealurile Sultanului” și Școala Gimnazială ”Mitropolit Pimen Georgescu” din Provița de Sus.