8 aprilie este Ziua Internațională a Romilor, iar Filiala Câmpina a Partidei Romilor Pro-Europa anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că peste 500 de romi se vor strânge sâmbătă, la Fântâna cu Cireși, pentru a fi împreună de ziua lor. Nu se va solicita autorizație de la Primărie, dar la eveniment sunt invitați primarul, viceprimarul și consilierii locali, în fața cărora romii vor să-și manifeste... indignarea, nemulțumirea lor plecând și de la faptul că administrația locală nu le-a dat bani de la buget pentru Ziua Romilor.
Școala Postliceală Sanitară "Louis Pasteur" din Câmpina derulează, de câțiva ani, proiectul "Școala este și casa ta", în cadrul căruia sunt organizate activități extra-școlare pentru ca elevii acestei instituții să devină mai mult decât simpli colegi, să petreacă mai mult timp împreună și să considere școala o a doua casă.
La Câmpina se păstrează tradiția ultimilor ani și sâmbătă, 8 aprilie, va avea loc Procesiunea de Florii.
Acțiunea va începe la ora 9.00 și se va desfășura simultan la Casa de Cultură "Geo Bogza" din Câmpina și la sala de evenimente de la Best Hotel din Ploiești. Bursa se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dar și celor care doresc să se reorienteze profesional.
Floricon Salub le aduce la cunoștință abonaților din Câmpina, Breaza, Comarnic și Băicoi faptul că 17 aprilie 2017 este zi liberă, iar programul de ridicare a deșeurilor menajere se va efectua sâmbătă, 15 aprilie.
În bugetul de investiții al Casei Tineretului a fost prevăzută suma de 40.000 lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate și a proiectului tehnic în vederea modernizării ștrandului. Documentația va fi realizată pentru două variante: ștrand normal și ștrand acoperit.
Sunt aproape trei ani de când "Roata de foc" a inițiat campania "Avem viața în sânge" în cadrul căreia, primăvara și toamna, se organizează acțiuni de donare de sânge pentru spitalele din Prahova. Sâmbătă, 8 aprilie, la Casa Tineretului din Câmpina, donatorii sunt așteptați din nou, între orele 8.00 - 12.00.
Spectacolul "O zi de vară" este oferit iubitorilor de teatru din zece orașe mari din țară. Este primul turneu național pe care îl organizează "Cuibul artiștilor", o companie de teatru independent, formată din tineri actori, studenți și absolvenți ai UNATC.
Te naști normal, te bucuri de o copilărie cu toate momentele ei unice și fericite. La școală ești un elev exemplar, apreciat de profesori pentru seriozitatea ta, iar pe părinți îi faci să se simtă mândru și foarte norocoși că te au. Toate până într-o zi când viața ți se schimbă radical, când o senzație stranie de amorțeală pune stăpânire pe corpul tău, patul se transformă dintr-un loc al odihnei într-unul al chinurilor, nu mai poți nici măcar ghiozdanul să ți-l cari până la școală.
La nivelul MAI a fost stabilit numărul de locuri pentru sesiunea de admitere 2017 la instituțiile de învățământ din subordinea ministerului. Astfel, pentru Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina au fost aprobate 500 de locuri, cu 200 mai puțin comparativ cu admiterea 2016. Din cele 500 locuri, 14 sunt pentru romi, iar opt pentru alte minorități.