La sediul Asociației Veteranilor de Război din Câmpina a început distribuirea biletelor aferente acestui an pentru transportul gratuit pe calea ferată și transportul cu microbuze. De aceste bilete beneficiază veteranii de război şi văduvele veteranilor din Câmpina şi localităţile învecinate: Băneşti, Şotrile, Brebu, Cornu, Telega, Poiana Câmpina, Măgureni, Proviţa de Jos şi Proviţa de Sus.
Completul de excepție al Secției 1 Civile din cadrul Curții de Apel Ploiești a decis închiderea Dosarului 482/42/2016 în care Gheorghe Vlăsceanu era acuzat de avere nejustificată de către Agenția Națională de Integritate.
Poate știați sau poate nu, 23 ianuarie este Ziua internațională a scrisului de mână, iar la sfârșitul săptămânii trecute această zi a fost marcată și la Câmpina printr-un simpozion organizat în amfiteatrul Colegiului Tehnic "Constantin Istrati". Au participat liceeni de la instituția - gazdă, dar și elevi de la Colegiul Național "Nicolae Grigorescu".
Polițiștii de investigații criminale din Câmpina, însoțiți de luptători de acțiuni speciale, au efectuat joi două percheziții la Poiana Câmpina, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune, fals și uz de fals, prejudiciul estimat ridicându-se la peste 36.000 lei.
UPDATE ORA 8.15 - Bărbatul a fost coborât de pe clădire de cumnatul său împreună cu un polițist. Va fi dus mai întâi la spital, pentru o investigație medicală, apoi va fi transportat la Poliția Municipală. Cumnatul său este nimeni altul decât Sebastian Stanciu, cel care s-a urcat pe aceeași clădire în decembrie 2016, după o ceartă cu iubita.
Autoritățile au intrat în alertă în această dimineață, după ce un bărbat s-a urcat pe clădirea abandonată din centrul municipiului și amenință că se aruncă în gol. Este acolo de mai bine de două ore. Se numește Cristian Dinescu, are 36 de ani și este din Câmpina.
În fiecare iarnă, atunci când se pune problema deszăpezirii, cu precădere când este vorba de trotuare, apar discuții referitoare la beneficiarii venitului minim garantat, cei care prestează muncă în folosul comunității. Unde sunt, ce fac, de ce nu-i vedem la treabă? Încercăm să vă prezentăm acum situația, pe baza informațiilor furnizate de Primăria Câmpina.
Astăzi (sâmbătă, 21 ianuarie 2017) a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 965/2016 privind modificarea Codului Rutier, iar una dintre noile prevederi se referă la parcarea mașinilor pe trotuare. Până acum, oprirea pe trotuar era permisă dacă se asigura un spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor.
Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate la Poiana Câmpina, sub podul de cale ferată, din cauza unei piese tubulare, căzută dintr-un camion. Piesa, care cântărește câteva tone și este destul de înaltă, s-a agățat, practic, de marginea podului de cale ferată.
Sunt ani buni de când la nivelul administrației locale câmpinene se vorbește despre reabilitarea Capelei Hernea, unul dintre puținele monumente arhitecturale care au mai rămas în municipiu. La un moment dat se discuta despre posibilitatea accesării de fonduri europene, dar iată că acum a apărut o altă soluție.
În ultimele luni ale anului trecut, Primăria Câmpina a inițiat un șir întreg de procese civile împotriva mai multor cetățeni care aveau amenzi neplătite de mai multă vreme. Este cunoscut faptul că Poliția Locală sancționează contravențional diferite persoane pentru încălcarea unor prevederi legale, dar de cele mai multe ori aceste amenzi rămân neachitate.