
Marţi seară, pe Strada I.H. Rădulescu din municipiul Câmpina, în apropierea intersecţiei cu Strada Poieniței, a avut loc un accident de circulaţie. O ciocnire între două maşini, cu avarii minore, fără victime, dar cu o sperietură zdravană pentru cei implicaţi.

Mii de protestatari s-au strâns în această seară (marți, 19 decembrie) în Piața Operei din Timișoara, nemulțumiți de modificările pe care coaliția PSD-ALDE le aduce legilor justiției și codurilor penale. Oamenii au pornit în marș pe străzile Timișoarei, scandând mesaje extrem de dure la adresa actualei puteri, după cum relatează tion.ro.

Anunțurile ne sunt trimise de firmele sau instituțiile care doresc să facă angajări.

Procurorii DNA au finalizat cercetările în cazul fostului director al HidroPrahova - Dumitru Pantea și în cazul lui Ionuț Ionescu, managerul Unității de Implementare a Proiectului cu fonduri europene "Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare din județul Prahova". Cei doi sunt acuzați de luare de mită și au semnat acorduri de recunoaște a faptelor.
La controlul efectuat de Curtea de Conturi, în acest an, la Primăria Câmpina, au fost descoperite unele nereguli în acordarea de sporuri și indemnizații unor angajați din administrația locală. Practic, au fost oameni care au primit mai mulți bani decât li s-ar fi cuvenit. Valoarea neregulilor depășea 120.000 lei, sumă care trebuie recuperată la bugetul local, iar Curtea de Conturi a stabilit ca termen 11 decembrie 2017 pentru rezolvarea problemei. Am solicitat Primăriei Câmpina un răspuns pe această temă și am aflat că toți angajații aflați în această situație au semnat angajamente de plată pentru returnarea eșalonată a sumelor încasate necuvenit.

În fiecare an, în pragul Sărbătorilor de Iarnă, la Școala Gimnazială "Ion Câmpineanu" din municipiul Câmpina se derulează proiectul "Un dar pentru un zâmbet". Copiii oferă cadouri și primesc în schimb zâmbete. În 2017, acest proiect frumos a ajuns deja la cea de-a cincea ediție.

Gest foarte frumos făcut de un grup de tineri din București și, în același timp, o surpriză extrem de plăcută pentru reprezentanții Spitalului Municipal Câmpina. Opt tineri ingineri, colegi de serviciu la o firmă privată din București, au venit în week-end la Câmpina încărcați cu jucării pentru camera de joacă a Secției de Pediatrie.

15 deputați PSD, printre care se numără și prahovenii Andreea Cosma, Laura Moagher și Răzvan Ursu, au depus la Parlament un proiect legislativ de modificare a Legii 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Pare a fi încă o lovitură dată justiției, de vreme ce prin acest proiect se urmărește dezincriminarea faptelor de corupție dacă beneficiarul este o altă persoană decât făptuitorul.

Un incendiu violent a izbucnit noaptea trecută la o locuință din comuna Brebu. Pompierii au intervenit cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și stingerea focului.

Este vorba despre un tânăr de 33 de ani, administratorul unei spălătorii auto din Câmpina, care a fost găsit spânzurat de un copac în păduricea adiacentă Bulevardului Culturii, undeva între străzile Podului și Oprescu Adrian. Bărbatul a fost găsit în această dimineață chiar de tatăl său, care a anunțat autoritățile.