
La nivelul județului Prahova, 2.737 persoane au depus cereri pentru urna mobilă. Dintre acestea, 109 solicitări au fost înregistrare la unitățile sanitare din municipiul Ploiești și o singură solicitare la Spitalul Municipal Câmpina. În municipiul Câmpina au fost centralizate la Biroul Electoral de Circumscripție 30 de solicitări pentru urna mobilă.

Ziua cea mare a alegerilor locale. Ziua în care sunt aleși primarii, consilierii locali, președinții consiliilor județene și consilierii județeni. O zi cu miză foarte mare la finalul unei campanii electorale destul de dinamice, comparativ cu alți ani, dar și extrem de tensionată. Nouă candidați la funcția de primar al municipiului Câmpina, nouă partide și alianțe plus un independent la Consiliul Local. Secțiile de vot s-au deschis la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00.

Alegerile locale din acest an se desfășoară cu unele restricții impuse de pandemia de coronavirus. Regulile pe care alegătorii trebuie să le respecte la secțiile de votare sunt prevăzute în Ordinul comun nr. 1.594/140/2020 al Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne. Iată care sunt cele mai importante reguli care trebuie respectate de persoanele care merg la vot.

După un stagiu de pregătire la Câmpulung Muscel, tot aici au avut loc mai multe competiții pentru verificarea nivelului de pregătire al sportivilor participanți. Astfel, a fost Campionatul Național de Bob, Cupa României, Cupa DJTS Argeș, alte competiții de bob, skeleton și starturi. Printre sportivele prezente la aceste competiții s-au numărat și două câmpinence - Georgeta Popescu, campioana olimpică la tineret în proba de monobob, dar și Ioana Plăvan, mai cunoscută din lumea atletismului, campioană națională la aruncarea suliței, care folosește aceste stagii de pregătire și concursuri pentru o pregătire suplimentară, complementară.

Așa cum se întâmplă de fiecare dată când se organizează alegeri, indiferent de tipul acestora, Serviciul de Evidența Persoanei din Câmpina va fi deschis în ziua votului, adică duminică, 27 septembrie, între orele 7.00 și 21.00.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Primăria municipiului Câmpina aduce la cunoștința publicului că au fost luate toate măsurile necesare pentru organizarea secțiilor de votare și a localurilor de vot în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.

La ultima ședință a Consiliului Local Câmpina din acest mandat, în regim de urgență s-a aflat pe ordinea de zi și un proiect privind aprobarea depunerii cererii de finanțare pentru proiectul ”Dezvoltarea capacității de diagnosticare și îngrijiri medicale acordate pacienților cu afecțiuni psihice, și/sau confirmați cu infecția SAR-CoV-2, în contextul pandemiei COVID-19, la Spitalul de Psihiatrie Voila - Câmpina”, proiect care are o valoare de 674.914 lei.

Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Câmpina, Nicolae Moisescu, a transmis un mesaj pentru electoratul câmpinean, acum, practic, la finalul campaniei electorale. Iată mesajul:

Închisă traficului rutier pe tronsonul cuprins între intrarea în Parcarea Centrală și Centrul comercial Romal, Strada Republicii din Câmpina a fost asfaltată. De asemenea, a fost redată circulației rutiere, chiar dacă mai urmează de realizat marcajele și de montat un gard de protecție în zona Complexului comercial Romal, lucrări care vor avea loc săptămâna viitoare.