
Luni seară, după ședința Consiliului Local Câmpina, a doua ședință extraordinară în care bugetul pentru 2022 este respins, liderii coaliției majoritare din CL ne-au transmis un comunicat de presă care este, de fapt, un mesaj adresat primarului Alin Moldoveanu. Reprezentanții PSD, PNL, PMP, Pro România și consilierul Cezar Grama îl invită pe primar la... Primărie, astăzi, la ora 16.30, pentru a discuta proiectul bugetului local.

Ceea ce se întâmplă acum la nivelul administrației locale câmpinene este o luptă a orgoliilor. Nu buget, nu Câmpina, nu câmpineni! Doar orgolii! Pe de o parte, orgoliul primarului Alin Moldoveanu de a nu discuta decât cu aleșii locali ai partidelor, nu cu liderii acestora, iar pe de altă parte, orgoliile partidelor care s-au poziționat frecvent împotriva primarului: PSD, ProRomânia, PMP și, bineînțeles, consilierul Cezar Grama. Și astfel s-a ajuns ca bugetul Câmpinei să fie respins din nou la ședința extraordinară de luni, 14 februarie 2022. Ce se va întâmpla mai departe? Câmpina nu va avea buget pe 2022 până când una dintre părți nu va ceda. Care va fi aceea, rămâne de văzut.

Ceea ce s-a întâmplat vineri seară (11 februarie), la discuțiile pe marginea bugetului Câmpinei pentru anul 2022, a fost un film prost, cu final trist, dezamăgitor. Cel mai mare buget din istoria Câmpinei - 153.165.000 lei - a fost respins în urma votului din plen, după trei ore și jumătate de discuții. Au votat în favoarea bugetului consilierii de la USR (Liviu Dumitrache, Adina Gârbăcică, Viorica Vane și Valentin Crețu), POL (Liviu Briciu și Cosmin Raț), Partidul Verde (Noemi Ionescu și Roxana Gheorghe) și independentul Costel Filip. S-au abținut la votarea bugetului consilierii de la PSD (Andrei Duran), ProRomânia (Liviu Davidescu), PMP (Marius Anghelescu, Bogdan Ene, Aron Sabo) și Cezar Grama. Vă reamintim că patru consilieri locali nu votează bugetul pentru a nu fi în conflict de interese: Livia Lupu (PSD), Horațiu Zăgan (PSD), Dan Nica (PNL) și Florin Marcu (PNL). Pentru a trece, bugetul avea nevoie de 10 voturi.

CâmpinaTV.ro v-a oferit vineri, 11 februarie 2022, în premieră pentru media locală, prima transmisiune live (online) a unei dezbateri din Consiliul Local pe marginea bugetului Câmpinei.

Societatea ECOGEN POWER SRL, parte a grupului Soceram și proprietar al activelor de la "Steaua Română", ne-a transmis un comunicat de presă referitor la situația creată de declanșarea procedurii de clasare ca monument istoric a fostei rafinării. Este o procedură demarată de Direcția Județeană pentru Cultură Prahova, la solicitarea unei asociații din Ploiești, și care blochează activitatea și proiectele noului proprietar. Redăm comunicatul de presă al ECOGEN POWER.

De câteva zile, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a pus la dispoziție un număr dedicat exclusiv mesajelor din aplicația whatsapp și care este dedicat doar urgențelor. Numărul de telefon pentru acest gen de mesaje este 0790.219.551.

Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări vehicule din cadrul Instituției Prefectului județului Prahova nu va avea program cu publicul luni, 14 februarie 2022.

Secția a II-a civilă și de de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Prahova a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de consilierii câmpineni Cezar Grama și Aron Sabo în dosarul care are ca obiect anularea hotărârii Consiliului Local prin care s-au aprobat documentația și indicatorii pentru sistemul de supraveghere video în mai multe zone din municipiu.

În cadrul ședinței Consiliului Local de la finalul lunii ianuarie, proiectul privind aprobarea proiectelor selectate în urma derulării procesului de bugetare participativă, inițiat de viceprimarul Liviu Dumitrache, se dovedea un fiasco, fiind nevoie de retragerea acestuia de pe ordinea de zi.

Vineri, 11 februarie, Consiliul Local Câmpina se va întruni în ședință extraordinară pentru a dezbate și vota bugetul local pentru anul 2022. De asemenea, pe ordinea de zi mai sunt introduse alte câteva proiecte, printre care și desființarea stației de transport public persoane de pe Strada B.P. Hasdeu, punctul Rafinărie, și înființarea unei noi stații pe Calea Doftanei.