Actualitate

Parcarea de la Spitalul Municipal Câmpina, exclusiv pentru cadrele medicale și pacienți. Taxiurile vor fi mutate la Bancpost
Consiliul Local Câmpina a aprobat, în ședința de joi, mutarea taximetriștilor din parcarea aflată pe Bulevardul Carol I, între Ambulatoriul Spitalului Municipal și fostul cinematrograf. Noua locație destinată taxiurilor - peste drum, în față la Bancpost. Pentru această măsură există și acordul Poliției Rutiere Câmpina.

Viceprimarul Adrian Pițigoi, nemulțumit de modul în care se lucrează la modernizarea Parcului de la Soldat
"Avem diverse probleme în Parcul de la Soldat, începând cu panoul pe care au scris că lucrarea se termină în anul 2020 în loc de 2018, continuând cu lipsa rampelor pentru persoanele cu dizabilități și până la ritmul lent al lucrărilor. Vreau să vă spun că sunt foarte nemulțumit de ritmul în care se desfășoară aceste lucrări. Voi merge din nou acolo și poate în urma unui nou control se mai schimbă ceva. Practic, până acum, constructorul doar a demolat ce aveam noi în parc, fără să realizeze ceva, nici rețeaua electrică, nici rețeaua de apă, nici betoanele, nici altceva", a afirmat viceprimarul Adrian Pițigoi în plenul ședinței de joi seară a Consiliului Local Câmpina. (video)

Drumul Județean 102I, afectat de o alunecare de teren la Valea Doftanei. Se circulă pe o singură bandă
Traficul este restricționat pe drumul județean 102 I, la km 34+200m, la ieșirea din comuna Valea Doftanei spre județul Brașov din cauza unei alunecări de teren care a afectat o porțiune din carosabil. S-a creat o crăpătură aproape de axul drumului, pe o lungime de aproximativ 30 de metri, cu o denivelare între 10 și 50 cm.

Ia tradițională, sărbătorită la ea acasă, la Breaza, de doamnele din PNL
A devenit o tradiție ca, în preajma Zilei Universale a Iei, doamnele din PNL să-și îmbrace iile, să se întâlnească și să sărbătorească împreună această zi specială, dedicată celei mai importante piese a costumului tradițional românesc. Anul acesta a fost ales orașul Breaza pentru marcarea Zilei Universale a Iei, adică exact locul unde te poți bucura mai mult de păstrarea tradiției. Iar invitat de onoare a fost profesorul de istorie și etnografie de la Liceul "Aurel Vlaicu" din Breaza, Vasile Focșeneanu.

Buruieni cât gardul în curtea Creșei Municipale Câmpina. Administratorul public, pus să rezolve problema
La ședința de joi seară a Consiliului Local Câmpina, consilierul Enache Dragomir a atras atenția reprezentanților Primăriei că în curțile unor instituții publice iarba a crescut și ar trebui ca angajații de la Spații Verzi să intervină și să cosească. Cel mai clar exemplu este cel al Creșei Municipale, de pe Strada Plevnei, unde buruienile sunt cât gardul. Viceprimarul Adrian Pițigoi l-a atenționat pe administratorul public, Remus Bădulescu, să rezolve problema, având în vedere că salubritatea și spațiile verzi se află în atribuțiile acestuia.

Primăria Câmpina nu are răspuns la întrebările consilierilor locali privind suspendarea proiectelor cu fonduri europene
La ședința din această seară a Consiliului Local Câmpina, consilierul Florin Frățilă i-a întrebat pe reprezentanții Primăriei de ce au fost suspendate, de către Ministerul Dezvoltării, proiectele cu fonduri europene de la Câmpina și le-a cerut detalii legate de această problemă. Câteva momente s-a făcut liniște... Apoi, viceprimarul și secretara municipiului au spus că nu au informații despre această situație, asta în condițiile în care vorbim, totuși, despre un subiect important și foarte grav. Precizăm că primarul Horia Tiseanu nu a fost prezent la ședință.

Primăria Câmpina angajează o firmă privată de investigații, care să dea o mână de ajutor Poliției Locale
Primăria Câmpina nu încetează să ne ofere surprize și iată că descoperim pe SEAP o achiziție publică extrem de interesantă. Primăria a contractat servicii de investigații și siguranță de la o firmă privată, contractul fiind în valoare de 16.932 lei fără TVA. Practic, sunt angajați un fel de detectivi particulari, care să ajute Poliția Locală în anumite activități.

Poliţiştii prahoveni au arestat la Băneşti doi bărbaţi pentru trafic de droguri
În noaptea de 23 spre 24 iunie, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciul Rutier Prahova, au oprit în trafic, pe DN1, pe raza localităţii Băneşti, un autovehicul care se deplasa în direcţia Braşov. În acest vehicul au fost depistaţi doi bărbaţi, ambii din Piatra Neamţ, domiciliaţi fără forme legale în Bucureşti, asupra cărora s-au găsit diverse cantitaţi de droguri de risc şi mare risc.