Cinci luni, atât a deținut Valeriu Matei funcția de director (responsabil) al Muzeului Memorial “B.P. Hasdeu” din Câmpina. Într-un interviu pe care ni l-a acordat imediat după instalarea în funcție, Valeriu Matei spunea că a venit la Câmpina pentru aerul curat de aici.
Consiliul Județean Prahova a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru Centura de Est a municipiului Câmpina, investiție care se va realiza în baza unui acord de parteneriat între CJ, Câmpina și comuna Bănești.
Consiliul Județean Prahova a aprobat, în ședința extraordinară de vineri, 17 februarie 2023, repartizarea pe unități administrativ teritoriale a fondului aflat la dispoziția CJ pentru acest an, în sumă totală de 38,17 milioane lei. Acești bani sunt destinați programelor de dezvoltare locală și investițiilor care necesită cofinanțare de la bugetele locale. Câmpina primește pentru prima dată după foarte mulți ani o sumă importantă de la bugetul județean - 1,425 milioane lei.
Vă informam în urmă cu câteva zile că Primăria municipiului Câmpina a inițiat o consultare publică pentru un proiect privind prelungirea valabilității Planului Urbanistic General și a Regulamentului Local de Urbanism.
UPDATE - După 24 de ore în arestul Poliției, ajunși în fața instanței, cei doi conducători auto au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 zile.
În cursul zilei de vineri, 17 februarie, doi bărbați, cu vârsta de 36 ani, respectiv 24 ani, au ajuns în arestul Poliției Câmpina pentru aceleași fapte: au condus băuți și fără a avea permis de conducere. Spre ghinionul lor, au fost prinși de polițiști și s-au ales cu dosare penale.
Sâmbătă dimineață, în jurul orei 8.00, pe DN1, zona Florești - Paralela 45, un camion a luat foc.
Societatea HIDRO PRAHOVA SA informează abonații și autoritățile locale din aria de operare că apa distribuită se încadrează în parametrii de potabilitate, conform cerințelor Legii 458/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Am scris și scriem întotdeauna cu mare drag despre cele două ansambluri folclorice ale Câmpinei – “Ghiocelul” de la Casa de Cultură și Ansamblul Casei Tineretului. În aceste ansambluri sunt copii și tineri minunați, care iubesc dansul popular, care duc mai departe tradiția și o fac într-un mod profesionist, chiar dacă nu sunt plătiți. La ei este altceva, e pasiune, e bucurie, e prietenie. De aici vrem să pornim acest articol prin care noi, Câmpinatv.ro, facem un apel de suflet la administrația locală să revină asupra deciziei de a desființa Ansamblul Casei Tineretului.
Loredana și Simion Apreutese (foto), fondatori ai holdingului International Alexander, au cumpărat jumătate din cea mai mare agenție de concerte și stand-up comedy din România, Headline Management Agency.
În cursul zilei de miercuri, 15 februarie 2023, polițiștii din Câmpina au identificat și depistat o persoană bănuită de comiterea unei infracțiuni de furt.