Politică

Gheorghe Ilie a fost învestit oficial în funcția de primar al comunei Telega
La Telega a avut loc astăzi ședința festivă în cadrul căreia primarul Gheorghe Ilie a depus jurământul de credință și a fost învestit oficial în funcție. Gheorghe Ilie (PSD) a cîștigal, la alegerile locale din 5 iunie, cel de-al treilea mandat de primar al comunei Telega.

Primarii vor avea pensii speciale asemeni parlamentarilor. Senatul a dat votul decisiv
Senatul a aprobat ieri, cu 101 voturi pentru, 6 abțineri și un vot împotrivă, proiectul de lege privind acordarea de pensii speciale aleșilor locali. Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene vor beneficia de o indemnizație pentru limită de vârstă cuprinsă între 500 și 6.500 lei în funcție de salariu și numărul de mandate.

Biroul de conducere al PSD Câmpina a fost dizolvat
Conducerea județeană a PSD a decis astăzi dizolvarea birourilor de conducere de la 20 de organizații locale, printre care se numără și cea de la Câmpina. În 19 cazuri, motivele au vizat rezultatele proaste de la alegerile locale. În cazul Câmpinei, situația este alta. Aici, rezultatul de la alegerile locale a fost bun, dar... se putea și mai bine, în opinia liderilor de la județ.

Pentru a fi viceprimar la Câmpina, Adrian Pițigoi renunță la mandatul de consilier județean
"Îmi voi depune candidatura pentru funcția de viceprimar al municipiului Câmpina. Am avut până acum discuții cu toate partidele care au intrat în Consiliul Local", a declarat astăzi, într-o conferință de presă, președintele PMP Câmpina, Adrian Pițigoi.

PNL Prahova cere prefectului să se delimiteze de 'Proiectul PHEXIT' al alianței PSD-ALDE-PMP
Printr-o scrisoare deschisă adresată prefectului Cosmin Gerogescu, liderii PNL Prahova îi cer acestuia să se delimiteze de 'Proiectul PHEXIT'. Ce înseamnă PHEXIT? 'Înseamnă proiectul PSD-ALDE-PMP de fraudare a alegerilor pentru conducerea Consiliului Județean Prahova'.

Președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, explică de ce s-a ajuns la dizolvarea conducerii organizației de la Câmpina
Vestea dizolvării biroului de conducere al PSD Câmpina a generat numeroase discuții, comentarii și scenarii, pe plan local. Decizia luată de conducerea județeană a partidului a surprins multă lume, pentru că vine la scurt timp după alegerile locale din 5 iunie, scrutin la care PSD Câmpina a obținut cele mai bune rezultate din ultimii aproape 20 de ani. Președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, ne-a precizat astăzi motivele pentru care s-a luat o astfel de decizie extremă.

Primarul Câmpinei și viitorul viceprimar...
Pe primar îl știți. Este Horia Tiseanu. Cât despre viceprimar, cel mai probabil va fi unul dintre cei doi de lângă primar - Adrian Pițigoi sau Daniel Ioniță. Vom afla săptămâna viitoare, după ce se va constitui noul Consiliu Local. Până atunci, se mai negociază. Și la Câmpina, dar și la Ploiești, la nivelul organizațiilor județene ale partidelor implicate.

PSD și ALDE vor conduce județul. Bogdan Toader va fi, cel mai probabil, președintele CJ Prahova
Conducerile organizațiilor județene ale PSD și ALDE vor semna astăzi un protocol de colaborare la nivelul Consiliului Județean Prahova, dar și Consiliului Local Ploiești. Practic, cele două partide se aliază pentru a forma majoritatea și pentru a avea conducerea CJ și viceprimari în municipiul reședință de județ.