Sănătate

Premieră în chirurgia SanConfind. Mastectomia cu reconstrucția sânului extirpat
Recent, la Centrul Medical SanConfind, dr. Sebastian Grădinaru, medic primar chirurgie generală și doctor în științe medicale, specializat in chirurgia sânului, a realizat o operație de mastectomie cu reconstrucția imediata a sânului extirpat. Fără îndoială, nu a putut realiza singur această operație dificilă, care a durat aproape cinci ore, alături de el aflându-se alți doi medici specialiști: un chirurg plastician și un anestezist. Amănunte despre acest caz deosebit vă prezentăm în cele ce urmează.

Cardiologie pediatrică la SanConfind Poiana Câmpina. Adrian Tătucu, un medic pentru inimile copiilor
Cardiologia SanConfind se îmbogățește considerabil printr-o nouă componentă - cea pediatrică. Recent, echipei medicale SanConfind i s-a alăturat doctorul Adrian Tătucu, cu o bogată experiență în cardiologia pediatrică, care vine de la Spitalul de Pediatrie Ploiești. Noul cardiolog de la SanConfind, care va acorda consultaţii cardiologice copiilor de orice vârstă și adulţilor, are peste 5000 de cazuri tratate. Și-a făcut rezidenţiatul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti (urgenţe, tratamente, consultaţii) şi Institutul Clinic Fundeni, aici lucrând ani de zile alături de echipa medicală din secţia de terapie coronariană. A efectuat numeroase ecografii cardiace, interpretări de ECG-uri şi Holter-ECG încă din rezidenţiat. Motivaţia de a fi medic cardiolog pediatru a venit din dragostea pe care o poartă copiilor.

Prima artroplastie de șold realizată la SanConfind de medicul ortoped Viorel Albu
Ortopedia SanConfind este tot mai cunoscută, în acest domeniu reprezentativ pentru spitalul de la Poiana Câmpina excelând un profesionist desăvârșit, care a lucrat mulți ani în spitale din Belgia, unde a căpătat o bogată experiență. Ortopedul ”belgian”, cum este alintat de pacienți medicul specialist Viorel Albu, a reușit, de curând, să realizeze prima protezare de șold la Spitalul SanConfind.

Înființată recent, Secția Chirurgie de la SanConfind Poiana Câmpina funcționează deja excelent
Nu cu mult timp în urmă, în modernul bloc-operator al secției Chirurgie de la Centrul Medical SanConfind Poiana Câmpina, dotat cu suprapresiune și flux laminar, a avut loc o operație dificilă, de extirpare a unor tumori din ficatul unui pacient sosit din București.
Performanțele chirurgiei ginecologice de la Spitalul SanConfind
Chirurgia ginecologică SanConfind este cunoscută și recunoscută. Datorită faptului că spitalul are în dotare un bloc-operator performant, operațiile din sfera chirurgiei ginecologice au crescut în complexitate și dificultate, mai ales după ce SanConfind a primit aprobarea de a funcționa în regim de spitalizare continuă. Medicii ginecologi cu state vechi din Secția Obstetrică-Ginecologie, condusă de doctor Ion Constantinescu, împreună cu noii colaboratori ai echipei medicale SanConfind (chirurgi bucureșteni bine cunoscuți, care lucrează în mari spitale din Capitală), au realizat multe operații dificile, dintre care le vom menționa în continuare pe cele mai reprezentative.

Doi chirurgi bucureșteni, doctori în medicină, vor face echipă redutabilă și la SanConfind
După ce au lucrat mulți ani împreună la mii de intervenții chirurgicale, în ultimii ani făcându-se remarcați la Spitalul Clinic Colentina din Capitală, doi chirurgi bucureșteni cu un bun renume, doctori în științe medicale, vor face echipă redutabilă și la Spitalul SanConfind Poiana Câmpina.

La SanConfind Poiana Câmpina, un chirurg va aplica metodele învățate într-un spital de lângă Paris
După ce a operat cu succes cinci ani pe meleaguri pariziene, răstimp în care a acumulat o bogată experiență în materie, un chirurg operează astăzi pe meleaguri câmpinene. Este vorba despre doctorul Emil Barbu, medic specialist chirurgie generală, care a încheiat, de curând, o colaborare cu Centrul Medical SanConfind.

Un discipol al celebrului chirurg Irinel Popescu va acorda consultații și va face operații la SanConfind Poiana Câmpina
Recent, Spitalul SanConfind Poiana Câmpina a încheiat o colaborare cu doctorul Claudiu Anghel din București, medic chirurg primar cu competență în chirurgie oncologică și în chirurgie hepato-bilio-pancreatică. În perioada rezidențiatului, acest medic a învățat meserie de la celebrul chirurg Irinel Popescu, cel care, în anul 2000, a realizat primul transplant de ficat din România. Colaborarea doctorului Claudiu Anghel cu SanConfind se va materializa prin acordarea de consultații în Ambulator, dar și prin realizarea unor operații de chirurgie hepatică ori de câte ori va fi nevoie.