În anul 2016, aproape 200 de voluntari, copii și adulți, au realizat în incinta Căminului Petrol, în zona Clubului Copiilor, o alee senzorială de 50 metri, în cadrul proiectului "Câmpina verde" derulat de școlile din localitate în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare și Promovare a Turismului Prahova. Aleea de la Câmpina a făcut senzație la momentul respectiv. Era un concept nou, un proiect de succes, al doilea din țară după grădina senzorială de la Galați.
De la 1 iulie 2018, Spitalul Municipal Câmpina are un nou director medical. Este vorba despre Claudiu Vaszil, medic primar de igienă, doctor în științe medicale.
Ilinca Alexandrescu, din Câmpina. O minune de copil, frumos și talentat. Are 6 ani, dar pentru noi, câmpinenii, nu este o necunoscută. De trei ani o vedem la aproape toate evenimentele organizate pe plan local și la care participă micii artiști de la Clubul Copiilor. Pentru că aici, la Clubul Copiilor, Ilinca a fost descoperită și apoi "șlefuită" de profesoara de canto Ruxandra Brezeanu. După numeroase premii județene și naționale, Ilinca Alexandrescu a făcut un pas mare - a trecut cu brio de preselecțiile pentru Next Star. Iar pe 9 iulie, în studiourile Antenei 1, Ilinca intră în prima etapă a competiției, în fața celor trei jurați: Lidia Buble, Pepe și Dorian Popa.
După cum vă informam zilele trecute, în curtea Creșei Municipale Câmpina buruienile erau aproape cât gardul, riscând să treacă la "vecini", adică în curtea Grădiniței nr.1. Subiectul a fost discutat în plenul ultimei ședințe a Consiliului Local, consilierul Enache Dragomir atrăgând atenția reprezentanților Executivului că este inadmisibil să se întâmple așa ceva la instituțiile publice de administrarea cărora se ocupă Primăria, mai ales la creșă, grădinițe și școli.
Lucrările de modernizare a Străzii Parcului din municipiul Câmpina au intrat într-un impas din cauza pungilor de reziduuri petroliere descoperite de firma constructoare în timpul săpăturilor. Locuitorii de aici ne-au semnalat faptul că nu se mai lucrează de mai bine de trei săptămâni. Au fost și zile în care a plouat, dar problemele au apărut înaintea perioadei cu vreme nefavorabilă. Și au apărut tocmai din cauza acestor reziduuri petroliere în jurul trebuie să se realizeze niște bazine de colectare.
La Castelul "Iulia Hasdeu" din municipiul Câmpina a avut loc astăzi "Sărbătoarea celor 2 Iulii", un eveniment cultural organizat pentru al 28-lea an consecutiv. Este sărbătoarea dedicată celor două Iulii care au marcat viața savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, soția și fiica. Este o sărbătoare frumoasă, care reunește personalități ale culturii câmpinene și nu numai, oameni interesați de viața și opera lui Hasdeu, de viața și opera genialei sale fiice.
La Izvorani a avut loc astăzi Campionatul de Nataţie al Municipiului Bucureşti, competiţie la care au participat şi mai mulţi sportivi de la Barracuda Câmpina, elevii Gabriel Cojocaru fiind pe ultima sută de metri a pregătirilor înaintea Campionatului Naţional de Cadeţi, care va avea loc la Târgovişte, în week-end-ul 14-15 iulie.
Centrul de Diagnostic și Tratament MEDI'S Câmpina împlinește în aceste zile 20 de ani de la înființare. Prima clinică privată din Câmpina s-a dezvoltat în timp, iar astăzi include și centrul de la Ploiești, dar și Fundația MEDI'S al cărei președinte este medicul chirurg Călin Tiu, doctor în științe medicale și membru al Societății Europene a Chirurgilor. Aniversarea MEDI'S a fost marcată printr-un simpozion care a avut ca temă principală "Hipertensiunea arterială" și o petrecere la care au participat medicii prezenți la simpozion, precum și echipa MEDI'S.
Astăzi au continuat la Piteşti, pe stadionul "Nicolae Fobrin" finalele Campionatului Naţional de Atletism pentru Juniori I. După succesul remarcabil de ieri al Andreei Lungu, în aceeaşi probă de aruncarea discului, dar la masculin, Marius Vasile (antrenor Nicolae Pavel) a reuşit un nou record personal şi o medalie de bronz, în condiţiile în care la fel ca Andreea a concurat la o categorie de vârstă superioară.
Consiliul Local Câmpina a aprobat, în ședința de joi, mutarea taximetriștilor din parcarea aflată pe Bulevardul Carol I, între Ambulatoriul Spitalului Municipal și fostul cinematrograf. Noua locație destinată taxiurilor - peste drum, în față la Bancpost. Pentru această măsură există și acordul Poliției Rutiere Câmpina.