
După succesele de care s-au bucurat, în această vară, competiţiile de automodele şi chiar de navomodele organizate la Câmpina, împătimiţii acestui sport se vor putea reîntâlni sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 9.00, la "Fântâna cu Cireşi", unde va avea loc prima ediţie a Cupei "Melcul" Junior şi ediţia a patra a Cupei "Melcul" pentru seniori, ambele la automodelism.

Conducătorii auto vor găsi, începând de astăzi, la pompă, în toate stațiile din țară, o nouă etichetare a carburanților. Măsura se aplică în toate statele Uniunii Europene.

Festivalul Folcloric "Hora prahoveană" a fost unul dintre cele mai importante evenimente culturale găzduite vreodată de Câmpina. A fost, pentru că, de anul acesta, de la ediția cu numărul 24, acest festival a fost inclus de administrația locală în cadrul "Serbărilor Toamnei" și, probabil, încet-încet, își va pierde identitatea. De-a lungul anilor, pe scena Festivalului "Hora prahoveană" au urcat nume mari ale muzicii populare românești, printre care și Dumitru Fărcaș.

În perioada 24-28 octombrie 2018, la Casa de Cultură "Geo Bogza" va avea loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru "Mircea Albulescu", eveniment organizat de Asociația Teatru Proiect și Casa de Cultură, cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local. În acest an, festivalul va include șase piese de teatru în loc de patru, pentru că, spre deosebire de edițiile precedente, în deschidere va urca pe scenă Trupa "Mircea Albulescu" (formată din tinerii câmpineni care urmează cursurile de teatru ale Asociației Teatru Proiect), iar duminică, 28 octombrie, în cadrul galei, se va juca un spectacol eveniment al Teatrului Național din București.

Peste 5.000 de fotografii înscrise în concurs la 12 categorii, premii de peste 85.000 lei și un juriu format din profesioniști din țară și de peste hotare, juriu care l-a avut ca președinte pe Rogert Toth, membru al Societății Regale de Fotografie din Marea Britanie. Pe scurt, asta a însemnat concursul "Fotograful anului" (FAR) organizat de Bucharest Photofest (cel mai mare festival internațional de fotografie din România) și "Fotografia românească" (comunitatea online a fotografilor din România). Marele premiu a fost câștigat de un câmpinean - Ionuț Burloiu, cu o fotografie impresionantă înscrisă la categoria "Peisaj". Genul de fotografie pe care nu o faci doar cu aparatul, ci și cu sufletul.

Una dintre caracteristicile perioadei post-revoluţionare a fost, și asta nu doar la Câmpina, transformarea spaţiilor industriale ale fostelor mari fabrici sau uzine în centre comerciale, România devenind dintr-un producător renumit un consumator. Unul dintre cele mai elocvente exemple în acest sens se află în Câmpina, acolo unde pe locul fostei întreprinderi de reparaţii auto (IRA) au răsărit centre comerciale importante.

UPDATE - 86 de mașini au fost controlate de polițiști, fiind aplicate 43 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.170 lei și au fost reținute două certificate de înmatriculare. Cele mai multe sancțiuni (19) au fost date pentru depășirea vitezei legale. De asemenea, au fost amendați și opt pietoni și un căruțaș.
Polițiștii de la Serviciul Rutier din cadrul IJP Prahova au efectuat, în această dimineață, mai multe controale pe DN1, acțiune care a vizat combaterea vitezei nelegale, abaterile pietonilor, dar și depistarea și sancționarea proprietarilor care își lasă animalele nesupravegheate în zona drumului public, punând astfel în pericol siguranța circulației rutiere și a participanților la trafic.

UPDATE, ora 8.20 - La Comarnic, traficul s-a reluat în codiţii normale, pe ambele sensuri de mers.
Seria neagră a accidentelor rutiere de pe DN1, soldate cu victime, pare că nu se mai termină. În această dimineață, în jurul orei 6.45, într-un interval de doar câteva minute, două accidente grave au avut loc pe DN1, unul la Comarnic și unul pe raza localității Băicoi.

George Enescu, cel considerat cel mai mare muzician român din toate timpurile, a susținut mai multe concerte la Câmpina, atât la Vila Sava (pe Câmpinița, unde locuia unul dintre directorii societății "Steaua Română" din perioada interbelică), dar și la Sala Monovici și la Clubul Petroliștilor. „Publicul din Câmpina este cel mai competent pe care l-am întâlnit în cariera mea, fie în ţară, fie în străinătate, care iubeşte şi stimează muzica până la idolatrie”, a spus George Enescu în toamna lui 1938, după două zile de concerte la Câmpina.

Preşedintele CS Câmpina, Adrian Stoican, a avut astăzi parte de o surpriză, în momentul în care la uşa clubului au apărut inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Prahova. Noi am scris de multă vreme că nu pare a fi deloc în regulă ca o persoană, oricât ar fi ea de capabilă, aşa cum este Adrian Stoican, să aibă în același timp două contracte cu normă întreagă la stat, fiecare a câte opt ore pe zi, în total 80 de ore pe săptămână - profesor de sport la o școală gimnazială și președinte de club sportiv. Juriştii Primăriei Câmpina, în frunte, cu directorul Direcţiei Juridice, Iulian Anton, au încercat să ne explice că nu este nicio problemă. Acum, vom afla cu toţii de la ITM dacă chiar nu e nicio problemă.