
Scriitorul Alexandru Vlahuță a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai pictorului Nicolae Grigorescu. Dintre marii scriitori care îl vizitau pe Grigorescu (I.L. Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Octavian Goga, George Coșbuc), Alexandru Vlahuță venea cel mai des la Câmpina. Îi plăceau locurile, oamenii, îl admira enorm pe Nicolae Grigorescu pe care îl considera "cel mai mare artist al neamului nostru". De altfel, Vlahuță a fost cel care, alături de soția și fiul marelui pictor, a stat la căpătâiul acestuia până în ultimele clipe.

Clubul Sportiv Lido Câmpina a reușit o mare performanță într-un peisaj din ce în ce mai sărac în performanțe reale pentru sportul câmpinean. Doi sportivi ai clubului condus de fostul mare campion Cătălin Duță, Sebastian Strechioiu și Marcel Vișoiu, au urcat pe podiumul clasamentului final al Campionatului Național de Motocros, clasa MX1, veterani.

Pe parcursul a trei zile s-au desfășurat jocurile etapei a 11-a din Liga A Prahova, la fotbal. A fost o etapă ci două victorii în deplasare, două remize, cu un meci în care s-au marcat 9 goluri, ceea ce a contribuit ca număr total de goluri marcate în această rundă să se ridice la 36. Iată rezultatele complete și clasamentul la zi:

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.38, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 150 km. Cutremurul a fost resimțit în mai multe județe și a fost urmat de o replică de 3,2 grade, la ora 5.48, după cum anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului.

Unul dintre proiectele propuse de administrația câmpineană pentru obținerea de fonduri europene și care părea că bate pasul pe loc de ceva timp este cel privind creșterea eficienței energetice a Colegiului Tehnic "Constantin Istrati", proiect care presupune în principal reabilitarea termică a clădirii acestei instituții de învățământ. S-a primit aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către organismul intermediar și s-a trecut la nivelul următor, în lungul și întortocheatul drum care trebuie parcurs până la semnarea contractului de finanțare.

Cine nu-l cunoaște în Câmpina pe profesorul Spulber? Dascăl a zeci și zeci de generații de elevi, acum pensionar, profesorul Cristian Spulber este o personalitate a Câmpinei și un om care-și are asigurat locul în sufletele noastre. Povestea sa de viață este extraordinară și poate că puțină lume știe faptul că profesorul Spulber a fost deținut politic, în lotul "Radu Ciuceanu", o pagină dureroasă a istoriei naționale. Acum, la 92 de ani, Cristian Spulber este același om minunat, același român adevărat, același profesor devotat, care consideră că istoria se învață pe bază de documente, nu pe bază de... standarde europene.

În această după-amiază, un incident rutier mai puțin obișnuit a avut loc la Șotrile, în satul Lunca Mare. Un bărbat de 31 de ani a fost prins sub o autoutilitară și a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare pentru a fi scos.

Din 2008 încoace, de când Horia Tiseanu a obținut al doilea mandat de primar, nu s-a întâmplat ca un proiect privind rectificarea bugetului local să fie respins de Consiliul Local. Chiar a fost o lovitură de teatru! Un proiect banal, la prima vedere, fără mutări spectaculoase de sume, dar consilierii opoziției locale au profitat de absența a doi consilieri PNL, s-au abținut la vot, iar rectificarea a fost astfel respinsă cu opt voturi pentru (PNL și PMP) și opt abțineri (PSD și ALDE).

Românii îl cunosc pe Octavian Paler mai ales ca scriitor, dar și ca unul dintre cei mai puternici critici ai clasei politice în ultimii săi ani de viață. Octavian Paler are, însă, și o legătură frumoasă cu Câmpina.

După sistematizarea urbană de la începutul anilor '80, zona centrală a Câmpinei arată în mare parte ca în zilele noastre. Din păcate, multe dintre clădirile istorice, unele de o frumusețe remarcabilă, s-au pierdut atunci, au fost demolate, lăsând loc blocurilor, multe dintre ele cu spații comerciale la parter.