
La Prefectura Prahova a avut loc astăzi o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, subiectul fiind legat de problemele privind alimentarea cu apă potabilă a orașului Breaza. Vă reamintim că în apa de aici a fost descoperită o bacterie periculoasă pentru sănătatea oamenilor, iar HidroPrahova a avertizat populația să nu bea apa de la robinet, deoarece nu este potabilă. În cadrul ședinței de la Prefectură, s-a luat decizia ca, în acest week-end, la Breaza să fie duse două autocisterne a câte 5.000 litri fiecare, cu apă pentru locuitori.

Mai sunt două săptămâni până la reluarea competiţiei fotbalistice judeţene, iar echipele, inclusiv cele din zona Câmpinei, sunt în faza definitivării loturilor cu care vor aborda a doua parte a campionatului. Cum cea mai bună modalitate de a verifica este tot meciul, cele mai multe dintre echipe au programate meciuri amicale, după următorul program:

Au mai rămas câteva ore până la deschiderea evenimentului organizat de designerul vestimentar Raffaela Moraru și partenerii săi. Un eveniment care va avea loc la Câmpina pe parcursul întregului week-end și care este destinat viitoarelor mirese. La Atelierul de Creație Vestimentară din Bulevardul Carol I, nr. 5, va fi expusă colecția 2016 de rochii de mireasă realizate de Raffaela Moraru, dar cei interesați vor putea vedea și colecția de anul trecut. Toate rochiile sunt la vânzare, iar unele dintre ele vor avea și un discount important.
Anul acesta este rândul Parcului de la Soldat să intre în proces de modernizare, investiție pentru care s-au alocat 700.000 lei de la bugetul local. Va trebui găsită și o altă denumire pentru acest parc, având în vedere că statuia "Soldatului Necunoscut" va fi mutată în Cimitirul Eroilor de pe Strada Bobâlna. Iar Primăria Câmpina va organiza un concurs pentru realizarea unui nou monument care să fie amplasat în parc. Pentru acest concurs, suma alocată este de 100.000 lei.
La dezbaterea publică asupra taxelor și impozitelor locale, organizată la sfârșitul anului trecut, primarul Horia Tiseanu a anunțat că va propune impozite mai mari cu 300% pentru clădirile și terenurile neîngrijite din municipiu și o majorare cu 100% a impozitului pentru terenurile agricole nelucrate. Și există destule astfel de clădiri și terenuri în Câmpina. Propunerea primarului a apărut chiar și în expunerea de motive aferentă proiectului de hotărâre privind taxele și impozitele locale pentru 2016. În plenul Consiliului Local, însă, subiectul a fost uitat intenționat sau nu.

Reprezentanții administrației locale dau asigurări că lucrarea de modernizare a Policlinicii Municipale Câmpina va fi gata spre sfârșitul acestei luni. Cel puțin acesta a fost răspunsul pe care l-au primit consilierii locali la ultima ședință, atunci când au întrebat care este stadiul lucrărilor. "Spre sfârșitul lunii februarie, lucrările vor fi finalizate. Ar fi un vis urât să nu se întâmple așa", a afirmat directorul Direcției Investiții din cadrul Primăriei Câmpina, Eliza Oprescu.
Va trebui să vă înarmați cu multă răbdare pentru perioada următoare, deoarece pe cinci străzi din municipiu vor fi reluate lucrările de reabilitare a conductelor de apă. Este vorba despre Bulevardul Nicolae Bălcescu, Calea Doftanei, Strada Bobâlna, Strada Fabricii și Strada Târgu Mureș. Potrivit comunicatului remis de Primăria Câmpina, se vor executa spargeri în carosabil și pe trotuare, iar termenul limită al acestor lucrări este 31 martie 2016.
HidroPrahova îi anunță pe locuitorii orașului Breaza să nu bea apă de la robinet deoarece "parametrii de potabilitate sunt neconformi". Apa poate fi folosită doar la toaletă. "În eventualitatea folosirii apei pentru consum, aceasta trebuie fiartă în prealabil, timp de 10 minune, apoi răcită", se menționează în anunțul HidroPrahova. Ce se întâmplă, de fapt? Din informațiile noastre, în apa de la Breaza a fost descoperită o bacterie (clostridium perfringens) care produce toxine dăunătoare pentru organismul uman.

Modernizarea stației de epurare de la Câmpina este o investiție cu fonduri europene, în cadrul proiectului "Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare din județul Prahova", derulat prin HidroPrahova. O investiție importantă, de aproape 8 milioane euro. Iar la această investiție au apărut probleme mari. Apele freatice au ridicat cu mai bine de un metru unul dintre bazinele noi, construite anul trecut, dislocare ce a dus la fisurarea bazinului. Structura de rezistență a bazinului este, practic, compromisă. Cel mai probabil, acest lucru s-a întâmplat din cauza unor erori grave de proiectare și execuție.

A trecut o săptămână de când a avut loc ultima etapă a concursului pentru ocuparea funcției de președinte al Clubului Sportiv Câmpina. Inițiatorii proiectului se bat cu pumnul în piept că au mai făcut un mare pas spre... spre ce? Greu de definit... Ce ar trebui să se întâmple în continuare cu acest club înființat de administrația locală (doar pe hârtie, deocamdată), care are de cheltuit 300.000 lei în acest an? Mai întâi, primarul ar trebui să semneze dispoziția de numire în funcția de președinte a câștigătorului concursului. Apoi, acesta ar trebui să demareze procedurile pentru angajarea unui consilier, a antrenorilor și a celorlalți angajați ai clubului.