
Mulți câmpineni s-au bucurat astăzi, 1 Mai 2025, de petrecerea câtorva ore în aer liber, la Fântâna cu Cireși, o zonă de agrement unde altădată nu aveai loc să arunci un ac. Da, dar altădată nici nu prea aveai alternative, erau alte vremuri...

Jocurile etapei a 27-a din Liga A Prahova sunt programate a se desfășura la acest final de săptămână.

În a doua zi a turneului semifinal perserență 2 pentru juniori III la handbal feminin, CS Câmpina a întâlnit formația Oțelul Galați.

Noua grădiniță, situată pe Strada Uniunea Europeană din Câmpina și construită cu fonduri europene, va intra în circuitul școlar din anul de învățământ 2025-2026.

În perioada 10-18 mai 2025, satul Trăisteni din comuna Valea Doftanei, județul Prahova, va găzdui tineri din cinci țări europene în cadrul proiectului "Green Skills" (Abilități verzi), organizat de Asociația Together România în baza acreditării Erasmus+ în domeniul tineretului.

În primul meci al Turneului semifinal 2 perseverență, care are loc la Pantelimon, CS Câmpina a obținut o victorie extraordinară chiar în fața gazdelor de la Viitorul Pantelimon.

Azami Câmpina a fost miercuri, 30 aprilie, gazda unor activități din cadrul unui concurs național de proiecte antidrog. Un concurs la care participă Colegiul Național ”Vladimir Streinu” din Găești și Baroul Dâmbovița, Azami Câmpina fiind partener și gazdă a unor activități din cadrul acestui proiect.

Miercuri după-amiază au avut loc jocurile contând pentru optimile de finală ale fazei județene a Cupei României.

În urmă cu mai mulți ani, încă de pe vremea primarului Horia Tiseanu, în Câmpina s-au montat în mai multe stații de transport public local niște chioșcuri, este drept, foarte mici, alături de care se află un spațiu acoperit pentru călători.

Apa distribuită în rețeua publică de la Breaza este infestată cu Clostridium. Se menține interdicția consumului de apă de la robinet, măsură dispusă încă de săptămâna trecută, când locuitorii orașului au semnalat că apa este tulbure și urât mirositoare.