
Vineri dimineață, puțin după ora 6.00, pe DN1, la km 69 + 950, la nivel cu calea ferată din zona Movila Vulpii, între Câmpina și Ploiești, un autotren a derapat și s-a oprit perpendicular pe axul drumului, pe calea ferată, blocând atât traficul rutier în ambele sensuri, cât și traficul feroviar.
În ultimii ani, la nivelul municipiului Câmpina a apărut un fenomen pe cât de straniu, pe atât de simplu și, totuși, greu de înțeles, având în vederea pasivitatea administrației locale. Este vorba de plecarea celor mai titrați sportivi ai Câmpinei, cel puțin la atletism și natație, sportivi care ani la rând au adus medalii pentru Câmpina, dar când au avut nevoie de sprijin, Câmpina le-a întors spatele, iar acum acești tineri au fost nevoiți să ajungă să reprezinte cluburi din alte orașe... Și nimeni din sfera administrației nu pare a avea nimic de zis, din păcate.

Municipiul Câmpina, titular al proiectului: "REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE SISTEM DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL CÂMPINA", anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de a nu se supune evaluării impactului asupra mediului, nu se supune evaluării adecvate și nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă de către Agenția pentru Protecția Mediului Prahova, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: "REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE SISTEM DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL CÂMPINA".

La Casa de Cultură "Geo Bogza" din municipiul Câmpina au început de câteva zile lucrările de modernizare a sălii de spectacole, o investiție necesară și așteptată de multă vreme. Lucrările sunt executate de societatea Midas Antrepriză Construcții SRL București, care a câștigat licitația organizată de Primărie cu prețul 1.419.709 lei fără TVA. Banii sunt alocați de la bugetul local.

Informațiile sunt furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova. Detalii puteți obține de la ALOFM Câmpina, telefon 0244.376.001.

Primul eveniment organizat după încheierea lucrărilor de restaurare a Castelului ”Iulia Hasdeu” din Câmpina a avut loc miercuri, 16 noiembrie, când la castel s-a desfășurat un simpozion prilejuit de împlinirea a 153 de ani de la nașterea Iuliei Hasdeu.

Pe parcursul acestui an școlar, Grădinița nr. 9 din Câmpina, condusă de directorul Cristina Șercăianu, cu toate structurile subordonate, derulează un parteneriat cu Poliția municipiului Câmpina și Poliția Locală, scopul fiind acela de a-i informa pe copii, pe înțelesul lor, dar și pe părinți, asupra principalelor reguli atât în trafic, cât și în viața de zi cu zi.
Festivalul Tineretului a ajuns cu succes la cea de-a XVI-a ediție. Preselecțiile s-au desfășurat în zilele de 5 și 10 octombrie la Centrul Cultural pentru Tineret Zamolxes și la ele au participat peste 80 de concurenți talentați din toate școlile și liceele câmpinene, care au pregătit diverse momente artistice, pornind de la muzică rock, jazz sau R&B, la teatru și dansuri.

În momentul de față, în municipiul Câmpina sunt înregistrate 33 de vehicule electrice, dintre care 24 sunt deținute de persoane fizice și nouă de persoane juridice. Cu toate că acest număr de vehicule este încă destul de mic, administrația locală a aprobat un proiect prin care se solicită de la Fondul de Mediu 1,2 milioane lei pentru realizarea a zece stații (în total, 20 locuri) pentru reîncărcarea mașinilor electrice.

Pe parcursul zilei de luni, 14 noiembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au desfăşurat, pe Drumul Național 1, în mai multe zone, două acţiuni pe linia verificării transportului rutier de marfă și persoane.